Grigoras Ruxandra Ileana

mă trezesc dimineața din ce în ce mai departe de casă știu că mi-am dat drumul mâinii și m-am uitat undeva pe un trotuar și că dacă m-aș întoarce acum, nu m-aș mai găsi în același loc tot s-a

oricine trebuie/are nevoie măcar puțin să rămână la suprafața *** voi nu știți că fericirea se transformă întotdeauna într-o veghe continuă ca nimeni să nu-ți ia ce ești. lumea voastra e

tații sunt eroii fetițelor care cresc și se fac femei frumoase de aceea să scriem despre tați ei sunt la modă tatăl meu nu mi-a călcat rochițele când eram mică tata nu-mi despăturea fustițele

aștept ziua perfectă să plec am deja viața într-un bagaj îl țin la cap când dorm trenul meu nu pleacă decât în zilele încercuite de nori dacă lecția despre cer este

să te desparți de mine ca ultima dată când m-ai vedea în viața respirând cu mainile întinse fericirea ta *** mama plângea lângă trupul meu de iris străveziu respirația mea îi usca

de câteva zile am un vis bizar în somn suntem comprimați într-un fel de spirală ciudată de carne și oase devenim siamezi cu patru ochi trupul ni se întoarce pe dos vasele de sânge se

din metrou oamenii ies cu capetele plecate cu gândurile risipite de curent cu sufletele rămase la o coadă la bilete fără sfârșit îmi imaginez că dacă aș putea să le citesc gândurile n-aș fi

mi s-a închistat sufletul trebuie extirpat de urgență e un pericol pentru demonstrațiile voastre matematice pentru logica iubirilor voastre scuzați-mi sufletul iertați-l el acceptă

Ziua și noaptea să se zbată în aceeași unitate de timp, să devină două axe perpendiculare - cerul să fie cea mai mare Cruce! Pământul - cel mai înalt Golgota!

o forță crescândă mă atrage spre mijlocul șoselei *** nimeni nu mai vede cum cad frunzele toamna din copaci încât par crescute direct din asfalt nimeni nu mai aude foșnetul de apus

în final vom face poze să spunem am trăit secundele de acolo cu aparatul îndreptat spre trecut am surprins binele răul zâmbind fals prin pupilele cu sclipiri de plastic am făcut

nu-mi plac vecinii băncile cu vopseaua râcâită aproape rupte din fața blocului nu-mi plac mașinile mici albe sau negre panourile publicitare viața mea mult prea înaltă vreau să trăiesc pe

Văd lumea prin ochii altcuiva: verdele lor nu-mi mai aparține de mult, altcineva ar trebui să simtă zbaterile deznădăjduite. Mă aștept uneori să-i simt căzând spre locul părăsit; probabil

O frunză se naște în eternitate. Toamna cade în infernul sufletelor pline de păcate biodegradabile roșii și galbene, primăvara prinde aripi din nou verzi și o găsești în același loc, pe

Nu mă lăsa să dorm, trezește-mă! Atunci când visez vreau să fiu trează, cu ochii deschiși spre lumina albă a lunii, cu mâinile perfect întinse. Aprinde lampa, visul meu se

Citindu-mi sufletul deschis ca pe o carte, filă cu filă- respirare-ntretăiată în căldura de cristal a nopții- m-am prelins pe țărmul mării, m-am tăiat în colț de stea. Dimineața mi-a bătut în

Ce poate fi mai frumos decât nemărginirea unui gând scrijelit pe o piatră de cer? Te întreb, dar îmi întorci atent privirea- să n-o frângi cu mâna ta- și-o aduci încet spre ochiul

Totul se prăbușește încet... masa începe să se topească ușor și bilele se fac tot mai mici, lucioase ca niște ochi demonici în tenebrele lemnului... Hai,Ronnie! Lasă și vârful de la

Ploua... Ma simt ca o frunza care pluteste in bataia vantului spre pamant,rupta de pe creanga unde a inverzit.Ma simt asa desprinsa de lumea in care traiesc,plutind intr-un fel de vid

Flori pe masă...și în suflet Înfloresc din nou iubiri Peste vechile trăiri... Primăvara vin cocorii, Gânduri se întorc acasă Și pe prispa amintirii Nici de timp nu ne mai pasă... Iarba verde