Schimb

din metrou oamenii ies cu capetele plecate cu gândurile risipite de curent cu sufletele rămase la o coadă la bilete fără sfârșit îmi imaginez că dacă aș putea să le citesc gândurile n-aș fi copleșită de măreția lor atâția oameni nu pot gândi măreț atâția oameni care o iau în toate directiile nu pot gândi niciodată ceva măreț sau dacă i-aș vedea luându-și zborul unii s-ar prăbuși din prima secundă alții s-ar înălța frumos cu aripi albe de gheață alții ar zbura monoton uitându-se cum ceilalți despică cu penele norii ar împietri toți așa unii lângă alții expresiile de pe fața lor ar despica aerul ca niște stânci de granit fie s-ar spulbera ca valurile mării de nisipul plajei de fapt minele lor nu mi spun mai niciodată nimic – la metrou câte un om se aruncă în gol în fiecare zi metroul dă lumii câte un copil căpătat în schimb