Poezie
S-aud-o țară-ntreagă...
strigăt
1 min lectură·
Mediu
nu-mi plac vecinii
băncile cu vopseaua râcâită aproape
rupte din fața blocului nu-mi plac
mașinile mici albe sau negre
panourile publicitare viața mea
mult prea înaltă
vreau să trăiesc pe pământ nu
suspendată în ziduri de beton ca o lustră
prăfuită agățată de traverse nu doresc prize
telefoane mobile încărcătoare fierbinți
televizoare arse sau șifoniere
cu oglinzi
de fapt nu visez la nimic e mai simplu
destul că mă am
și-o inimă ce se zbate într-o chitară
fără corzi
085115
0
\"ok, un poem fracturist simpatic, spațiul înconjurator este bine pus in evidenta, trăibil\",
dar când am ajuns la :
\"viața mea
mult prea înaltă\"
am simțit cum se rotunjește poezia, ca o aură.
Apoi, autoarea își revendică dreptul la nevisare, la ancorare în imediat, în \" a fi-ul\" simplu, nesofisticat, de fapt e întinderea către spațiul simplu & magic al începuturilor.
Finalul este poezie pura, neșovăielnică, în care exprimarea \"destul că mă am\" își expansionează totalul pretutindeni.
Dupa parerea mea, sunt foarte mari progresele făcute de această autoare.