o forță crescândă mă atrage
spre mijlocul șoselei
***
nimeni nu mai vede
cum cad frunzele
toamna
din copaci
încât par crescute direct
din asfalt
nimeni nu mai aude foșnetul
de apus
Nu privi acum în urmă
Căci în fața ta renaște universul
Cum un soare nou răsare
Peste-o lume care moare…
Căci în fața ta și timpul
S-a oprit acum în loc
Ca și cum secunda de un toc
Și-ar
Bate vântul...
și în bătaia lui
mă simt mai ciudat
decât s-ar simți o frunză
în zborul spre finele toamnei...
Sunt singură...
și nu credeam
că liniștea mi-era amică
pe astă lume plină de
Dorința
Vreau să fiu liberă
Și gându-mi dornic de zbor
Să mi se-nalțe în văzduhul înstelat
Al unei nopți cu lună plină,
Fără mustrarea că s-a avântat prea sus,
Mult prea sus pentru lumea
Aseară m-am trezit gândindu-mă la
tine
ca la niște gene lungi ce-mi gâdilă obrazul.
Stii, m-am consolat cu gândul
că ceva din noi tot aparține
infinitului,
că,
deși nimeni nu-mi va mai
nu-mi plac vecinii
băncile cu vopseaua râcâită aproape
rupte din fața blocului nu-mi plac
mașinile mici albe sau negre
panourile publicitare viața mea
mult prea înaltă
vreau să trăiesc pe
Nu mă lăsa să dorm, trezește-mă!
Atunci când visez
vreau să fiu trează,
cu ochii deschiși spre
lumina albă a lunii,
cu mâinile perfect întinse.
Aprinde lampa,
visul meu se
Uneori mi-e așa de frică
să adorm
încât simt cum secundele se aștern
peste mine
și dimineața mă cuprinde
cu ochii-i roșii
de atâta somn.
Mă urmărește ideea
că într-o bună zi
gândurile
Totul se prăbușește încet...
masa începe să se topească ușor
și bilele se fac tot mai mici,
lucioase ca niște ochi demonici
în tenebrele lemnului...
Hai,Ronnie!
Lasă și vârful de la
O frunză se naște în eternitate.
Toamna cade în infernul
sufletelor pline de păcate biodegradabile
roșii și galbene,
primăvara prinde aripi
din nou verzi
și o găsești în același loc,
pe
de câteva zile am un vis bizar
în somn suntem comprimați într-un fel de spirală ciudată
de carne și oase
devenim siamezi
cu patru ochi trupul ni se întoarce pe dos vasele de sânge
se
aștept ziua perfectă să plec
am deja viața într-un bagaj îl țin la cap
când dorm
trenul meu nu pleacă decât în zilele încercuite de nori
dacă lecția despre cer este
Oare știi că de când ai plecat
Simt durerea la fiecare pulsare a sângelui,
Iar orice gând mi se zbate tragic
În viziunea părăsirii?…
Și orice secundă a devenit de atunci
O mare pierdere a
tații sunt eroii fetițelor care cresc și se fac femei frumoase
de aceea să scriem despre tați ei sunt la modă
tatăl meu nu mi-a călcat rochițele când eram mică
tata nu-mi despăturea fustițele
Haideți să privim cum trece timpul
Ca și cum am privi un apus de soare
Spre noi lumi de întuneric,
Ca și când nici n-ar trece peste noi!
Haideți timpului să-i măsurăm secundele
Cum am măsura
O prezență solitară din fantasmele trecute
Ce ne dă mereu târcoale în secundele tăcute,
Ce pândeșste o greșeală să sugrume-o viață-ntreagă,
Ce se-arată-n taină,numai gândul să o înțeleagă…
O
Ploua...
Ma simt ca o frunza care pluteste in bataia vantului spre pamant,rupta de pe creanga unde a inverzit.Ma simt asa desprinsa de lumea in care traiesc,plutind intr-un fel de vid
Citindu-mi sufletul deschis ca pe o carte,
filă cu filă-
respirare-ntretăiată
în căldura de cristal a nopții-
m-am prelins pe țărmul mării,
m-am tăiat în colț de stea.
Dimineața mi-a bătut în
Ce poate fi mai frumos
decât nemărginirea unui gând
scrijelit pe o piatră de cer?
Te întreb,
dar îmi întorci atent privirea-
să n-o frângi cu mâna ta-
și-o aduci încet
spre ochiul
Ieri a fost o zi...
Soarele a surâs câmpia
și a ars timpul
ca pe un morman de frunze
uscate,
la rădăcina butucănoasă
a unui copac...
Ieri a plouat ca vara,
ieri a plâns cu secunde;
a
Văd lumea prin ochii
altcuiva:
verdele lor nu-mi mai aparține
de mult,
altcineva ar trebui să simtă
zbaterile deznădăjduite.
Mă aștept uneori să-i simt
căzând
spre locul părăsit;
probabil
Plouă! Plouă demult,
Plouă nesătul…
Plouă de parcă de mii de ani
Încoace n-a mai plouat!
Iar lumea-nghițită de stropii de ploaie
Pășește-afundată-n bălți și-n noroaie…
Umbrele de ploaie vechi,
Nu mă gândesc la nimic,
e noapte și vreau să dorm...
Arunc doar niște cuie spre vidul cosmic,
să sparg balonul de săpun
în care, lejer,
îngerul meu păzitor mănâncă
vise.
Cuiele vor goni
în final vom face poze
să spunem
am trăit secundele de acolo
cu aparatul îndreptat spre trecut
am surprins
binele
răul zâmbind fals
prin pupilele cu sclipiri de plastic
am făcut