spulberă vântul
penele îngerilor,
un melc tresare
bruma îmbracă
trupul crizantemelor,
plânge un greier
bătut de ploaie
gutuiul își mângâie
ultima frunză
Cu gandul rezemat de-o asteptare,
Respira-ma din floarea de salcam
Ce-n parul meu e pata de culoare
In vis trait pe nevisat taram.
Nelinistea mea rupe-o pe din doua
Cat ma
Cu frânghii nevăzute, trupul înlănțuit
Mi-l vând fără de vrere timpului cămătar.
Și-ascult doar în surdină un vals secătuit
Când se trezește-n mine bătrânul flașnetar.
Copilărește stărui, dar
Eu știu când te gândești din nou la mine!
simt neodihna ce-o cunosc doar norii
Și-aud izvoare cum coboară lin
în dimineață când se crapă zorii.
Ca să nu-ți tulbur gândul, nu respir!
mă arde
Cândva, zefirul verii îi mângâia ușor
Trupul ce în iubire era fertil ogor.
Tot cerul din privire nu îl umbrea vre-un nor
Ci poate doar o taină din zborul de condor.
Dar a venit destinul cu
Pecetluiesc cu viață înc-un an
Cât rătăcesc pe-un minutar de ceas.
Sunt un umil drumeț sosit la han
Ce-și cară-n traistă vise de pripas.
Prins strâns de soartă-n nodul gordian,
Pe drumul spre
Merg cavalerii nopții să ceară lunii vamă,
Copacii în iluzii, pierd frunzele pe rând,
A mai trecut o vară, s-a mai topit un gând,
Să bem din cupa nopții și nu fi tristă, doamnă!
Pe ulița din
Cu respirări de val ce-așteaptă o furtună
Îmbracă-mă o clipă în nerostit cuvânt!
Tot verdele câmpiei în pumnii tăi adună
Și-acoperă-mi neliniștea în care mă frământ.
Când mă
Aș locui în ochiul tău, o vreme,
Să văd cum munții încă nasc izvoare
Și-atunci când îl sărută căprioare
Să simt cum firul ierbii încă geme.
În pumnul tău aș locui, o vreme,
De tine să mă simt
Ieri, dimineți cutreierai prin munți
o mie de izvoare să deschizi
Și, zbor de vultur, tril de ciocârlii,
în cerul meu albastru să închizi.
Azi, mă privești cu ochi ce stau să plouă
și-n pumni
Mă tot învăluie un ochi de stea,
să pară lumii că-mbrăcat-aș fi,
Cât eu visez, ea mă descântă-n palmă
și trupul mi-l împarte în fâșii.
C-o rază-mi luminează o cărare
prin codrul
În partea mea de zi, e încă vară
Și-n haine vechi, de gală, țin cuminte
O inimă ce azi nu se dezminte
Și-n zborul ei, ce-nseamnă înainte,
Un verde crud împraștie-n cuvinte.
Pe-un
Cu gândul rezemat de-o așteptare,
Respiră-mă din floarea de salcâm
Ce-n părul meu e pata de culoare
În vis trăit pe nevisat tărâm.
Neliniștea mea rupe-o pe din două
Cât mă
Ne-au iubit anotimpurile unei vieți întregi
și acum când bate ora ieșirii din schimb,
înfiorate, cuvintele se ascund într-un surâs
fără putință de recunoaștere.
Cu gesturi
De va veni zăpada să ne cearnă
și-apoi să ne topească în izvoare,
Legând prin trupul nostru mal de mal
ne-om risipi în unda călătoare.
Vom zăbovi în apa cristalină
La ceasul când începe să mă cheme
Visarea și încerc să o desferic,
Croiesc poteci prin codrul de-ntuneric
Și-ți scriu în grabă: Nu mă-ntorc devreme !
Eu mai rămân să văd cum arde focul
În
Sunt răstignit de propriul meu destin
și-n vârful crucii-mi crește o aripă,
Ce-n zborul ei deschis către pământ
îmi tot adună clipa de risipă.
Și tot cioplind în lemnul ud, să scap,
mă pierd
De la un timp mă risipesc în gânduri
ce le tot ard ca pe-o făclie vie
și-ascunsă-n mine ca-ntr-o albă noapte
croiesc cu sârg un fel de schelărie
Pe care urc un munte ce se surpă,
alături stau
Mă troienesc părerile de rău
în gândul ce-a-nvățat de ieri tăcerea,
Suspinul se îneacă-ntr-un izvor
de lacrimi ce adună-n el durerea.
Pe margini de tristeți îmi sprijin capul,
GE