Poezie
Și duc poveri absurde...
1 min lectură·
Mediu
Cu frânghii nevăzute, trupul înlănțuit
Mi-l vând fără de vrere timpului cămătar.
Și-ascult doar în surdină un vals secătuit
Când se trezește-n mine bătrânul flașnetar.
Copilărește stărui, dar totu-i în zadar
Căci astăzi deziluzii în mine-au dăltuit
Un șarpe ce veghează al nopților hotar
Cu-amenințarea-i rece de netăgăduit.
Neliniști fără margini ce calcă apăsat
Îmi năruie în suflet altare far’ de har
Și din trecutu-n care prea mult m-am afundat
Umil mă-ntorc spre mine din ce în ce mai rar.
Se veștejește clipa-n căușul mâinii mele
Fără-a putea să-i dărui vigoarea înapoi.
Cules-am doar iluzii fără de preț din stele
Ducând poveri absurde pe umerii mei goi.
033.996
0
PB