Poezie
Film monocolor
1 min lectură·
Mediu
Cândva, zefirul verii îi mângâia ușor
Trupul ce în iubire era fertil ogor.
Tot cerul din privire nu îl umbrea vre-un nor
Ci poate doar o taină din zborul de condor.
Dar a venit destinul cu chipu-i de farsor
Să-l facă printre vise înfrânt gladiator
Căci astăzi doar aude un susur de izvor
Nu vede cum s-adapă din el un căprior
Nici cum brăzdează cerul un fulger lucitor
Sau cum se-aleargă mieii pe verdele covor.
În lupta cu destinul s-ar vrea învingător
Și mistuit în suflet de-un dor chinuitor,
Din lumea lui de umbre, în noapte călător,
Fie și pentr-o oră s-ar vrea un dezertor
Să se topească iarăși sub soarele-arzător
Și-n brațe să-și mai țină copiii în pridvor.
Dar nu a fost să fie nicicum biruitor
Și-acum pierdut în lumea-i de film monocolor
Pentru un colț de soare un veșnic cerșetor
Își plânge în surdină destinul de actor.
003111
0