George Pașa

În castelul alb din munți, stă copila cea de crai, iară argintate punți se întind spre acest rai. Păru-i blond și fața-i albă ca un trandafir plăpând, la gât poartă de-aur salbă, melancolic e-al

nu pierderi decapitare de sensuri când liniștea dezumbrește ființa nu felinare tăcute când iarba rea înțelenește parcul sufletului pe unde tu te plimbi încrezătoare în steaua ta de carton

-1- Ca o capcană întinsă scriiturii de mersul leneș, desfrânat al cuvintelor, totul se oprește la bariera gândurilor. Cobori în tine însuți ca-ntr-o teribilă prăpastie și dai de melancolia în care

ah, scrisul ce mă enervează, îmi ia trei așchii de pe oase, le proiectează-apoi pe-un cer pictat cu multă nonșalanță de un maestru cam stingher. dar cine știe ce urmează? târziul rezemat de-o

la km 0 se dă ora exactă a poeziei limbile ceasurilor se tot agită înainte și-napoi în timp ce undeva la km 48 un saltimbanc provincial zâmbește trist lui ceasul i-arată mereu ora 0

iată-l și pe primul vizitator, nu pare lipsit de umor; citește anunțul, zâmbește ironic, nu-i nicidecum histrionic. respectă regula, trece în vestibul, nu bagă în seamă clișeele, de ele-i sătul, face

la intrarea-n poem se află un preș, iar, ca vreunul să nu dea greș, un anunț: \"șterge-te, nu intra cu bocancii murdari!\" apoi, ai grijă, există pândari invizibili, nemarcați textual, ce așteaptă-n

- Aș vrea să fiu pământ, - îmi spuse luna zâmbindu-mi molatic, - aș vrea să fiu pământ! Să curgă izvoarele prin văile-mi goale, să simt explodând pe mine vegetația. Ah! enorma foame de verde

parcă visând ne-am întâlnit la linia de demarcație și ne-am privit linia începea să se deplaseze noi ne priveam ne-am apropiat unul de altul dar linia se depărta noi ne vedeam și ne

cuvintele se poticnesc undeva în zbor către mantinela frunții proiecție de cretă pe o tablă mai mereu zgâriată un sunet se oprește între dinți rămâne la potențialul exploziv un altul lovește în

în orice limbă viața-mi de-aș grăi, luându-mi porția zilnică de moarte ca pe o buruiană de leac, simt că-n altă limbă speranțele mă cheamă, ca niște sirene văduvite, nostalgice, revendicându-și

-1- am căutat zadarnic izvorul înțelepciunii printre buruieni, acolo, unde-și au sălașul gâze agasante. din pustiul cuvintelor mă reîntorc la matcă. înaintea mea se-ntinde covorul de neliniști al

Atavice porniri îl mână-n lupta cuvintelor pătrunse intra muros. Muiate-n adevăr, săgeți de sensuri îndreaptă ținta către porți închise. Doruri de plumb agăț zadarnic de inima-i rămasă în crugul

-1- Cuvinte în amurg se răscoală, trec neîmblânzite în pustiul cetății, le simt ca pe un sânge fără de început și fără de sfârșit cum pulsează în inima timpului. -2- Din apă de ploaie nicicând nu

vehiculul acesta poetic are un motor dat dracului, funcționează pe bază de cărbuni-lumină, din când în când se mai gripează (vreun cărbune de cuvânt i se oprește în gât), dar, în general, e

în plină vară ne-a cuprins răceala, a înghețat și limba cea de lemn, iar versul șchiop își gudură poceala în spațiul cel îngust al unui semn. ne-a fulgerat hain muza cea creață și ne-a impus un

surâsul care-ți dădea siguranță de sine stătător semnul chemării din deget curge un sânge trandafiriu se revarsă în cada îngustă a versului experiment i-ne-fa-bil(ă) albă sau bilă neagră ori

îl privesc. zborul se rotește împreună cu el, cercul mirării închizându-l. cu toate gândurile rămase în paza timpului, m-apropii tot mai mult, tot mai mult... ascult înfiorarea verde a

1. țesând o pânză de-ntrebări sub cupola \'naltă se plimbă lent pe margini păianjen al verii 2. zvâcnind înfricoșată prin sevele ființei înoată o mreană a visului speranțe bat

fără nicio explozie sentimentală se dilata o tristețe în cuvintele pe care mi le spuneai răbufnea într-un oftat amărui băutură ideală a nefericirii un somn verde zăcea în ochii tăi fără

undeva între două treziri în lumină apa-nceputurilor se revarsă peste sunetele oprite la potențialul exploziv în zbor către albia frunții gândurile se scufundă în lacrima clipei totul s-a

atelierul meu albastru se redeschide azi spre un orizont îndepărtat invizibil pașilor de catifea undeva un semn al mirării se strecoară profitând de neatenția paznicului din rondul de noapte în