George Pașa

Domnule Petrea, am remarcat faptul că, în două texte consecutive, ați utilizat simbolul Mărului (majuscula vă aparține!). Nu mai spun că l-am văzut într-o multitudine de texte (asta ca să știți că vă lecturez creațiile). Nu înseamnă că e rău să utilizați un laitmotiv, dar poate că ar fi bine să mai aveți în vedere și alte motive literare și o tematică mai diversă.
Mult succes vă urez!

„clasat la atelier”, desigur

vorba lui Shakespeare. Textul a fost clasat la offtopic dinainte să fie înstelat. Dacă ar fi fost o parodie reușită, l-aș fi evidențiat, nu l-aș fi trimis la Atelier. Subtitlul acela, cu trimitere la o melodie ridicolă, este, într-adevăr, de mare artă. (!) Apreciez umorul fin, nu pe cel grosier, cum constat că este în textul domnului Stănică.
În rest, mă bazez pe expertiza mea. Eu nu apreciez textele pe criterii de prietenie. De aceea, vă rog frumos să încetați să atacați deciziile editoriale și comentați pe text!
Vă mulțumesc pentru înțelegere!

Am citit și recitit textul. Până la urmă, în context, am discernut sensurile mai puțin perceptibile ale imaginilor poetice controversate.
Vă mai așteptăm cu alte creații!

Ați vrut să spuneți „schimbări”.

Cred că în versul al patrulea ați vrut să spuneți „lipindu-se de viață”. În rest, mai schimbați ritmul, dar este alegerea dumneavoastră, pe care o respect.

Are și o poantă subtilă. O puteți reîncadra la epigramă.

va pogorâ (va pogorî)

descifrază

Din păcate, aceasta nu este epigramă. Sper că v-ați dat și dumneavoastră seama. Textul, încadrat la personale, are totuși o glumă prea facilă.

Mai aveți erori de redactare: majuscule la inițialele unor cuvinte care nu sunt substantive proprii: „Tehnologiei”, „Parte”. Și nu e poezie. Poate încadrați la personale sau la proză (deși nici proză propriu-zisă n-ar fi):

Cred că ar trebui să acceptați regulile sonetului sau să scrieți alt tip de poezie în prozodie clasică.

Aveți sensibilitate creatoare și cred că, dacă evitați rimele pre facile, citiți mai multă poezie (atât clasici, cât și poezie actuală), aveți șansa să progresați. Filon poetic există ,fără îndoială.

Textul e cam dulceag pentru gustul meu, dar, ca să fiu obiectiv cât de cât, l-am recomandat cititorilor. Pare un text mai vechi, dacă nu mă înșel. Însă are un ceva al său, pe care aș vrea să-l vadă și cititorii. De aceea, nu zic mai mult.

Textul e bun. Corectați aici: „sub tricoul tău dupa care” (îi lipsește căciulița lui „ă”.

Imaginea poetică „hohot prelung de rouă” este cam exagerată. Ar mai fi „nemurire năstrușnică”. Textul nu este chiar rău.

Văd că ai spor la saga asta cu Vasile, bețivul eminent al orașului (sau al satului, că nu mai știu, parcă într-unul dintre poemele seriei era pe-aproape de mine, la Puchenii Moșneni!). Glumesc, desigur, este un erou de hârtie și normal că nu confund realitatea cu imaginația, deși neîndoielnic ele se intersectează, fiindcă (mi-e silă să mă citez, dar nu-mi vine altceva în minte!), orice poveste pleacă din viață și se-ntoarce în viață.
Dincolo de derizoriul existențial, de trimiterile mai directe sau voalate la Apollinaire, la Salinger (în titlu) sau la eroi-comicul lui Brumaru (cu al său Julien Ospitalierul, mult mai cizelat decât Vasile), textul are substanță originală, chiar dacă nu este cel mai reușit din seria sus-numită.
Mi-au plăcut trimiterile la cele trei grații, aici niște legendare comuniste la o manifestație de 23 august care sunt ridicate la rangul de amazoane și îl „exploatează” pe Vasile. Derizoriul acesta mai amintește și de Boccaccio.
Sunt multe formulări șugubețe în text, dintre care aș preciza doar două: „modernitate, te-aș hali dar n-am elanul/atât de simplu și pe-atât de necesar”; „să mă ridic, și să le tulbur planul,/uitând că mi-s mahmur îmi regăsesc avântul”.
Las deschis textul și pentru alte cugete cititornice!

Mi-a plăcut poemul acesta, are coerență, structură adecvată, subiect interesant și o undă lirică străbătându-l de la incipit până la final. Cred că este unul dintre cele mai bune poeme ale tale cu tematică socială. Realizezi bine comparația dintre prezent și trecut, cu toate diferențele și asemănările lor inerente. De fapt, textul este despre istoria personală, sufletească, privită în contextul social.
Deși predomină o stare de deprimare senină, dacă mi se permite acest oximoron, în subtext putem sesiza și (auto)ironia amară și meandrele unui suflet care s-a regăsit - unde altundeva?! - în iubirea ca „dezinfectant”.
Ar fi multe de spus, aș putea zice mai mult, mai ales că și eu sunt „vechi”, și prin mine au trecut toate cele enumerate în versurile de început, dar las și cititorului plăcerea de a descoperi, atât la nivel de conținut, cât și la nivel expresiv, poezia care se scrie sub diversele ei forme.
Nu, aici nu este un simplu exercițiu de formă ,fie ce ar zice alții!
Apreciez!

Sigur, am uitat să spun de sensul mult mai vizibil al imaginii din prima strofă, adică albirea omului asemenea copacilor în floare primăvara. Dar nu cred că n-ar fi plauzibilă și viziunea mea anterioară.

Îmi place cum utilizezi paradoxul și ambiguitatea. Mă refer, desigur, la primele două versuri și la ambiguitatea titlului, pe care l-aș putea interpreta, oarecum fantezist, ca „poezia pe care o dai înapoi” copacilor, după ce chiar ei, în aparenta lor indiferență la trecere, transmit poetului starea de reverie melancolică și, - de ce nu?! - , chiar sentimentul îmbătrânirii, paradoxal, chiar în anotimpul regenerării vegetalului. Deși sunt greu de digerat primele două versuri, poate că un sens ar fi tocmai starea vegetativă a muribundului sau, mai degrabă simbioza la nivel poetic, cu un transfer de stare de la eul poetic la obiectul contemplației, copacii. Oricum ar fi, comparația aceea chiar este ieșită din tipare și, în acest sens, merită apreciată, cât de paradoxală ar fi.
Strofa a doua, cu ludicul ei, pare a avea rolul de a destructura clișeele de gândire. A treia are muzicalitate, sens mai ușor perceptibil, mai ales prin continuarea ideii în distihul ulterior. Iar ceea ce urmează este în aceeași linie.
Iată că se poate scrie poezie și fără metaforele construite cu genitivul! Ai reușit. Bravo!
P. s. Ai o greșeală de redactare la cuvântul „îmbătrânesc” din prima strofă.