Poezie
poem după ce ai citit ocean vuong
3 min lectură·
Mediu
de ce, după ce ai citit câteva poeme de ocean vuong te-ai gândit
la imagini dramatice cu tavane prăbușindu-se peste copii fără apărare
când vocea lui era atât de clară și-ți șoptea despre conversie și fragilitate.
?
daniela, e momentul să încetezi să mai visezi. la mecca, musulmanii mor
pentru că vor să înconjoare kaaba și nimic nu i-a putut opri. pentru ce
ai fi dispusă să lași confortul și frumusețea bizară de care încerci să te înconjori
precum un șal de mohair. pentru ce crezi că ai putea să-ți lași trupul să moară.
?
ție îți place să dai la o parte cărămizile. să-ți lași inima într-un drapaj precum
perdelele scumpe și lucitoare.
asculți lumea. e un extaz al puterii.
inimile lor se mișcă ca niște ace de poligraf. lumea nu știe despre ce vorbești tu.
acel sentiment când vezi mulțimi de oameni care cântă
și pe șira spinării încep să curgă bulgări fierbinți de
plăcere.
//
vara va veni întotdeauna
prea devreme, când leagănele corporatiste amuțesc și lâncezești și tu asemenea unei bărci pneumatice în care vezi deja plasticul obosit, gata să se rupă.
da. pe pământ suntem iubiți pentru puțin timp. mulțimile de oameni în care o vezi și pe maică-ta nu sunt halucinație. totul e developare a memoriei colective.
un extaz al puterii.
actele tale de dragoste sunt atât de egoiste, daniela.
te amesteci cu ei, ești incognito sub o umbrelă de denim. ți-ai sfâșiat blugii. ți-ai cusut gura.
crezi că ți-ai păstrat inocența, dar nu.
e doar felul în care corpul tău îți dictează să crezi că vei rămâne mereu tânără.
nu, ea nu o să mai vină să-ți aducă pâine caldă cu ceai.
ca și tine, câteodată, după blocuri sunt mulțimi de oameni care jelesc.
iar tu vrei o stare aproape egală cu demența.
să aștepți ar trebui să fie suficient.
dar nu, încerci să te întorci și să repari corpurile peste care s-au prăbușit tavanele.
de ce te gândești să scrii obsesiv despre vară, despre câmpurile ei de rapiță înflorind
?
da, vara asta e un ocean imens.
ești femeia care coase nasturii de hainele rupte ale soldaților ce se întorc din război.
cine visează în vara asta roșiatică
?
mama zice,
nu-ți ține respirația —
cerul nu te ascultă.
dar o faci oricum.
pentru că a ține de cineva sau ceva e tot ce-ai învățat
de la războiul care te-a făcut.
//
ai spus că inima ta se mișcă
ca acul unui poligraf. de ce nu vrei să spui adevărul.
ai mințit. tot ce vrei e acel fel de ieșire extrasenzorială din propriul corp.
și vara ca pe un uriaș leagăn în care să te scufunzi.
ești aici, ca într-un ocean primordial și ai învățat să-ți strângi dinții.
să respiri și să strângi dinții ca și cum ai naște monștri.
când scrii, se aprind în creierul tău arii complexe
și luminează precum mici orașe scânteietoare în noapte.
uneori, noaptea, îți lipești pieptul de un perete
și vezi propriul tău viitor.
nu, daniela, ea nu face parte din el.
ți-au spus odată, mulțimile acelea rămase deodată tăcute,
că vei fi frumoasă când te vei frânge.
dar tu crezi că s-au înșelat.
erai mult, mult mai frumoasă înainte.
0101418
0
Cu multă apreciere sinceră, Lua