post-coitum

post-coitum

abia aștept să văd cairo sub clar de lună cînd pașii tăi coboară trepte

clapele unui pian uriaș și acel vibrato spune că nu mai alergăm nicăieri

că lumea e într-un post-coitum cu lumea de ieri și din covoare începe să crească iarbă

miroase a ceai și a deșert, miroase a pînze albe și pielea ta face stelele să strălucească

mai tare, mai tare, pînă pocnesc

nu am fost niciodată în egipt dar îl văd în ochii tăi, un alt post-coitum

în care pisicile ating luna cînd își ridică, pline de ifose, coada

humphrey bogart spune replica lui celebră iar eu încasez un glonte pentru tine

și numesc asta iubire, fumez o țigară și încerc să ard și eu cu ea

ca biblioteca din alexandria, să îți fac loc pentru un dans în creier

un dans în piața tahrir, un dans în vîrful piramidei

un dans goală pe nisip așteptînd dunele să vină spre tine

cum ți-ai alege un val de nisip și o noapte de dragoste sub luna plină

care stă să cadă peste noi ca o amorțeală, un hașiș la o cîntare cu ceai karkade

mîna ta îngropată în a mea, gura ta îngropată în a mea

amîndoi în delta cea mai pură a ființei tale, pînă noaptea se sinucide nervos

în miezul zilei

te-am invadat pe tine de parcă aș fi cucerit lumea, universul, legile fizicii și pe dumnezeu

deșertul s-a născut sub coapsele tale fierbini, la fel apocalipsa

dimineața îți fluturi chiloții ca pe un steag alb și mă inviți la o cafea amară

am fost împreună în cairo, în levant, în magreb, zîmbești și îmi spui

nu mai sunt vie, cei vii nu știu decît viața, eu știu totul acum

muezinii au cîntat o altă religie, de parcă ne-ar fi ascultat inimile

au cîntat de parcă atunci cînd ai gemut ai fi rupt pagini din cartea sfîntă

și am fost de acord amîndoi că iubirea nu mai e iubire

e supraviețuire.