George Pașa

Sunt două erori de redactare: „nu va știi”, ”fărămiță” („fărâmiță”).
Îmi place ambiguitatea utilizării în text a cuvântului „cicatridina” (nu știi dacă este reclamă sau ironie la adresa acestui unguent „universal”; aș înclina spre ultima alternativă).
În rest, scrieți în stilul poetic deja recunoscut din celelalte texte ale dumneavoastră.

Virgula de la sfârșitul penultimului vers.

Virgula dinaintea penultimului vers nu e necesară. Înainte de complementul direct nu se pune virgulă. Oricum, mă bucur că nu mai faceți prea multe greșeli de redactare. Am constatat acest lucru fiindcă, vrând-nevrând, am devenit cititorul versurilor dumneavoastră. (!)
Conținutul e cum e, dar, cum nimeni nu vă mai poate scoate din convingerea că scrieți bine, nu insist.

„prevenire” (trebuie articulat, „prevenirea”

Am citit cu atenție textul și consider că este demn de remarcat cu o roșioara de la Moara.
Are o structură bine închegată, mijloace narative adecvate, umor cât cuprinde, ce să mai, a reușit să mă convingă și pe mine, „mai zgârcit” în aprecieri.
În rest, a spus Florina ce trebuia. (!)

Ca să evitați cacofonia din sintagma „ca ceasul” ați putea spune „asemenea ceasului” sau „cum ceasul”, deși a doua soluție forțează cumva limbajul, însă, este folosită frecvent în poezie. Corectați și aici: „petetele” („peretele”). De asemenea, ca să evitați repetiția verbului „e” în același vers, s-ar putea scrie, în loc de „adevărul e că doar e un joc”, „adevărat, e doar un joc”.
Este aici un text sensibil, în linia scrisului direct, confesiv și meditativ al multora dintre poeziile dumneavoastră.
Cu stimă,
G. Pașa
P.s. Am retras eu textul precedent. Că îl retrageți dumneavoastră sau îl refuză permanent vreun editor, el tot rămâne în arhiva site-ului, așa că nu este nimic șters definitiv. Am așteptat, însă, confirmarea dumneavoastră.

E frumos ludicul poetic de aici, cu rimele acelea așezate când așa cum impune ritmul, când la întâlnirea cuvintelor (că și ele au lumea lor în care se întâlnesc, nu-i așa?!). Hazardului însă i se dă sens, ceea ce este de apreciat.
Știu că ai mai scris așa (și eu), iar experimentele acestea pot produce și poeme strălucite.
Mult succes!

Deși de regulă încurajez experimentul în poezie, n-ar fi drept să nu apreciez și poezie care, pe lângă tendința spre perfecțiunea formală, are și un farmec al său, prin descriptivul de calitate, cu imagini inedite, prin pendularea între apatie și visarea melancolică.
Prin urmare, acord roșioara de la Moara. (!)

Cred că în cuvântul „hieratic” propui o licență poetică, adică să citim cuvântul fără hiat, ci cu diftong. Eu o accept.
Altfel, prozodia este corectă. Aș zice că are ceva bacovian, nu doar prin imaginea asfințitului sau a corbului, ci și prin stările poetice, deși, la o lectură superficială, ar părea că exprimă răceală afectivă. Imaginarul poetic este, totuși, neoparnasian.

„să-și de-a bacu”.
Parcă poezia ar fi cam grea pentru copii (cu doi de „i”, mai ales pentru cei mai mici)!

Lipsește virgulița la „ț” („fă-ti un nod”).

Aveți pasaje reușite, cum ar fi: „ceva mereu în gât, nespus/ un os de pește”, „expir un drac, inspir pe-o nară”, dar și multe locuri comune, care abundă în text.
E necesară o actualizare a universului creativ.

Versul „dar n-ai să vii și n-ai să morți” nu vă aparține. Ar trebui să puneți ghilimele.

„IA... nu poate avea Qualia”. De aceea, viziunile apocaliptice sunt și nu sunt fondate. Depinde dacă omul va folosi IA ca pe un ajutor și îl va ține sub control. Nu am formație filosofică, sunt doar un filolog, am doar bruma necesară dobândită prin lecturi și studiile de istoria filosofie de la facultate. M-a atras și fenomenologia, dar am asimilat-o mai mult ca pe un adjuvant al gândirii poetice. M-a atras, de asemenea, în ultimul paragraf, și ceea ce spuneți cu privire la discursul „răstignit” între lumea fenomenelor și aceea esențială (numenală).
Pentru noi este o onoare că mai postați eseurile dumneavoastră aici, iar textul, chiar dacă momentan nu are alte reacții, va fi citit și vor veni și cei cu o bază filosofică mai solidă.

l-am citit și eu de mai multe ori, am văzut că l-ați reperat și pe „atât”.
Textul e dureros, aproape m-ați lăsat fără cuvinte. Sper ca finalul să fie doar ficțiune, deși...

Textul este sensibil și are calități literare, însă, aveți multe semne diacritice lipsă, în special la „ă”. Vă rog să verificați!

„las deschis”, nu „laș deschis”, că nu e vorba de lașitate!
Și dacă tot vorbeam de „deschidere”, să fie în sensul „opera apperta” a lui Eco!

Textul, cu trimiterile sale din subtitlu, m-a acaparat, fiindcă experiențele personale și lecturile mele din primii doi autori numiți, Borges și Kafka, au avut și în mine un ecou asemănător. La fel, este vizibilă și experiența personală auctorială, lectura despre lumile multiple, trăirile „între lumi” despre care ați mai scris cu un alt prilej.
Textul are, fără îndoială, factură eseistică, apropiindu-se ca stil de scrierile lui Borges din „Cartea de nisip”, la care și faceți trimitere. Vorbiți despre „poarta Legii” cu care se confruntă și Josef K. din „Procesul” kafkian.
Am sesizat și viziunea oarecum SF, cu perspectiva unui viitor al omului angrenat într-o vastă rețea computerizată. De fapt, experiența-limită cred că a fost imboldul acestei scrieri, îmbinată desigur și cu lecturile aferente.
Oricum, ar fi multe de zis. Scrierile dumneavoastră de acest gen sunt fascinante, de aceea laș deschis lecturii textul acesta, recomandându-l cititorilor, care vro avea în mod sigur și alte lucruri de spus.

„dacă am spus”

Ariana, dacă am că textul ar fi ușor dulceag pentru gusturile mele, mă refeream tocmai la finalul acela, pe drept apreciat drept clișeistic. Însă, citind de mai multe ori, mi-am dat seama câtă naturalețe exprimă acele trei versuri, iar luate în contextul întregului text ar fi doar „colțul ciobit al cubului”, ca să utilizez și eu formularea lui N. Stănescu, devenită deja clișeu în aprecierile critice.
Perfectul condiționalului-optativ, „s-ar fi mutat”, mi se pare mult mai potrivit, atât la nivelul ritmului poetic, cât și al sensurilor, fiindcă nu e vorba aici de simultaneitate, ci de relația cauză-efect. Însă tu procedezi cum crezi. Intuiția inițială a poemului eu spun că nu te-a înșelat.
Felicitări pentru poemul acesta, că nu am zis inițial, însă, acestea sunt implicite.