George Pașa

Ioana, mie îmi place aproape tot ce scrii, să nu fiu greșit înțeles, dar poate aș fi dorit, tocmai că te stimez, o ieșire din manierism. Nu înseamnă că aș avea neapărat dreptate, afirmațiile categorice sunt apanajul stupizilor. Am citit fragmentul recomandat încă de la momentul postării sale. Are dreptate tocmai prin acea relativizare. Omul trebuie privit și prin sublimul, dar și prin penibilul său.

Cu respect,
Pașa

Athos

Sunt oarecum surprins să constat că în volumul care va ieși de sub tipar nu se află, cel puțin până acum, niciuna dintre poeziile scrise de tine pe internet. Că e bine sau rău nu mă pot pronunța, decât atunci când va apărea volumul.

Dintre cele trei texte de aici, ultimul, \"Defotbalizarea muntelui athos\", mi se pare cel mai incisiv, cu un mesaj coerent și un limbaj pe măsură. Îmi place că ai început să fii mai atent la finalurile poeziilor. Cel puțin la textul sus-numit, care mi se pare deosebit.

Mult succes, Valeriu! Aștept cu emoție apariția editorială.

Alice, continui să te citesc, așa cum am mai spus cândva, dar acum nu m-am putut abține să nu las un semn de lectură. Știu că, în general, ești cam refractară la comentarii elaborate (poate mă înșel), de aceea voi spune doar că îmi place modul cum realizezi în unele locuri joncțiunea între unitățile de sens, asemenea unor sinapse. reușești aici să descrii niste stări care sunt dincolo de psihologia feminină, mergând, oarecum spre anularea/ neutralizarea eternelor dihotomii. Mă gândesc, în primul rând, la prezența \"întunericului* lăptos* difuz*\" și a focului, chiar dacă acesta din urmă este stins.

\"S-a redus filtrul luminii\", ceea ce înseamnă că e din ce în ce mai greu să trecem dincolo de suprafața textului. Dar, așa cum spui mai încolo, e lăsată o \"poartă doar privirii\". Zarul a fost aruncat și într-o altă poveste, nu știu dacă având vreo legătură cu aceasta, dar tot bazată pe un joc al hazardului. Parcă tot din Yames de șase, dar celălalt zar, al Creatorului, rămâne marea enigmă, poate marea întâmplare de dincolo de...
Și luna plină de acum câteva zile, și reținerea în loc a timpului, și întoarcerea... Toate au probabil un sens, la fel ca ploile ce \"au rupt zăgazul și au inundat în lunci.\"

Tot o bancă de la marginea plajei constănțene mi-amintește și mie de ceva/ cineva... Nu știu iarăși dacă e întâmplătoare prezența unor motive și idei în varii forme la poeți și poetese ce au postat aici în ultimele trei zile. Hazardul își reorganizează structurile și probabil mai multe bile se vor rostogoli pe scările duble. Aici am în vedere și următoarele note din partituri comune câtorva dintre noi:
\"Ai înjurat marinărește (...) Între A-mare și a-mic ai scos pânza de păianjen (eu spuneam cândva a întâmplării) și i-ai făcut să apară. Ai bătut din palme și-ai ajuns în dimineți cu oglindiri...\"

Finalul pare a spune totul...

Da, \"hai să fim pur și simplu\", fără eternele angoase și depresii care domină poezia agonică a momentului, chiar dacă \"tehnica\" este ingenioasă. Chiar dacă lumea sau propriul suflet e o carceră. Au fost destui scriitori de un secol încoace, toți spunând cam aceleași lucruri. Iar ultimul enunț, cel mai sincer, e tot un loc comun. sigur, salonul va continua să fie personaj principal. Deși există o ieșire...

Adriana, Mulțumesc pentru semnul de apreciere, deși textul e simplu-simplu.
Cu respect,
George Pașa

Mahmoud,îmi pare bine că textul a fost pe placul tău, dar nimeni nu mi-a spus ce a înțeles, doar e o alegorie!

Cu aceeași stimă,
George Pașa

Toamna ei de doamnă, George, ai nimerit-o cu lămâia în cafeaua momentului! Nici sarea nu e rea, deși numai o dată am băut așa ceva, nu pentru mahmureală sau că n-aș mai putea... (scrie, desigur!) În poezie, la fel... Desfrunzirea drăgăstoasă, sigilarea în borcane a \"dulceții de viață de câine\" sunt de tot hazul și amarul p(r)ost-modernist! Hai noroc, dar portocala unde-i? Ioc?!

\"e frumos domnul
despachetează agresivitatea o așază la dungă\"

\"domnul se privește îndelung în cercurile concentrice\"

\"se parfumează scoate instrumentele de gândit
și înjură\"
(versuri din poezia \"un sine pe ciob de oglindă\", de Ela Victoria Luca)


ostromente postmoderne

domnul își privește chipul într-un ciob de apă spartă
precum narcis, parfumează ostromente postmoderne,
iară doamna îl găsește meditând la marea artă,
marea moartă, marea pradă, înjurând în versuri terne


frumos pe dracu`

domnul e frumos ca dracu pe o dungă de tămâie,
agresiv îți pare-adesea, deși scrie la derută,
n-a băut apă de ploaie, nici esență de cucută.
doamna pare indecisă: portocală sau lămâie?!

Un text surprinzător de grav, în ciuda simplității sale. O mărturisire sinceră, cu un titlu și un motto/ subtitlu inspirate. Deși puțin retoric, dezvăluie niște idei și stări poetice într-un stil caracterizat prin forță, autenticitate și demnitate. Deși autorul pare în general în textele sale (din câte cunosc eu) un sceptic, aici, fără \"clopote sau tobe/ în conflagrația (sa) diurnă\", știe că în orice victorie sau înfrângere există și reversul. De fapt, încă din prima strofă, textul pleacă de la o antinomie, încheindu-se cu o strofă deosebită:
\"a trebuit să ajung
pînă-n pierzania tristeții
ca să realizez în sfîrșit
că nu rămîne nimic din noi
decît un zîmbet

de neînvins\"

Mai reușită mi se pare ultima strofă, dar acolo trebuie să faci o corectură. Se scrie \"reziduuri\".

Doru, este interesantă interpretarea ta. Mulțumesc!

Ce să-i faci, Leo, Ne asumăm condiția de poeți: \"împușcă-n lună\" și \"împușcă-n nori\"! Poate am să te ascult. Dar lasă că vine el iar seninul! Vorba ceea: \"După nori vine senin, după dulceață venin\".

Mulțumesc pentru sfat!

E o prefață reușită, Felix Nicolau, plecând, în mod corect, de la premiza că poezia Danielei Luca este \"departe de mode și tendințe\". Sesizezi un aspect ce îmi este și mie oarecum familiar, anume că textele sale au în structura \"profundă\" mai multe straturi de analiză. Faptul că poezia Elei prelungește în modernitate unele elemente simboliste mi se pare de asemenea corect. Cel puțin în textele citate de tine. Poetul dublat de psihanalist constituie un avantaj pentru ca poezia să devină și un act terapeutic având și o dimensiune exorcizatoare.

Felicitări autoarei pentru noua sa apariție editorială, precum și lui Felix pentru un preambul critic reușit!

Sunt aici straturi multiple, unele insondabile. \"Confuzia\" vis/ realitate, moarte/ viață sau, de ce nu, reiterarea viețiimorții,plutirea controlată de conștient prin abisurile cărnii, dar și ale gândirii, pendularea între imanent și transcendent - iată câteva aspecte ale imaginarului și ideaticii poemului care m-au frapat. Iar, în final, acea \"ieșire pe jumătate\", ca o transcendere a ființării prin eterna \"confuzie\"/ transmutare în alte dimensiuni ontice.
Parcă ar fi și parcă nu o rupere de textele anterioare, nu numai prin așezarea în pagină inspirat aleasă, ci și prin lecturile multiple oferite. Spre exemplu, dacă aș citi folosind o \"cheie ironică\", așa cum am procedat la ultimul tău text, m-aș opri la \"visătorul care își toarnă veninul în gură\", pentru că aici mă recunosc, mai ales că am scris, cândva, un vers asemănător.
Fain, Ela

Apreciez în special originalitatea construcției textului, astfel încât titlurile pot constitui împreună un alt text:
\"lumea în dungi
e o zebră
lumea așternută sub pas
se oprește într-un punct roșu.
o rolă de film sub chibrit.\"

Din \"inima punctului roșu\" îți transmit felicitări. (Frumoasă asemănare, deși e altceva și oricum tu nu ești, din ce știu, printre cititorii mei).

Deși toate secvențele au miezul lor, am ales acest fragment, mai aproape de propriile mele gânduri: \"Apoi, când credea că nu o mai aud, îmi zicea câte ceva din cutia de tinichea, din bilete de papagal, cu absențe, inocență sau cu refuz: da, Alexis, poți ține un vis cu urme de paradis. Dintre anotimpuri, Anna-și aduce aminte că a existat ceva atunci când îi dădusem să aleagă dintre manuscrise. Semn că nu te-a cunoscut, și-a ales rolul tău, uitând că ea nu poate să joace rolul de pe plajă...........\"

Cred că toate versurile își au locul lor inspirat ales în structura textului. Mesajul e în acord cu unele dintre gândurile mele. Contează și latura estetică a acestuia, dar și aceea implicit etică. Se confruntă două mentalități: una, predominantă, deși păguboasă în planul existenței demne ca individ, cealaltă a înțelepciunii, a sângelui fără vreun răspuns: \"am ieșit trist din locul unde sângele se făcuse apă/ de ploaie\" (o parafrază bazată, din păcate și pe o realitate de netăgăduit). Un text izvorât din simplitatea înțelepciunii.

Atât mai zic, după mintea mea, în legătură cu ultimul vers: dar de ce să-ți arzi inima, Ela? Și-apoi, cum spuneam io într-un tecst, mai avem până la arderea deplină.