Poezie
Cu vorbe puține pe vreme destulă
1 min lectură·
Mediu
Predispuși fărâmițărilor departe de ceas și explozie
asurziți numai de propriile gânduri
vorbim de binele din tot răul cu vorbe puține
pe vreme destulă.
Tot așa digerăm apropierea așezați pe scaune albe la
masa fără tacâmuri farfurii și pahare.
Cu jaluzelele trase ferestrele au linii de lumină
Iar disperarea este o eroare matematică.
Degetele sunt cârtițe oarbe
le ridici câte unul și numeri:
Unde să umbli la cine să bați?
Ai scos la iveală ca pe niște coarne de melc
două brațe bune de muncă
restul stă sub prelată între cai muribunzi și asudă.
Cărbune mocnit la capătul străzii
ghemuit lângă zid câinele fără stăpân
sfârâie în apa neîncepută a dimineții.
Scrâșnetul îl extrage din gogoașa somnului
ca pe o piersică mare zemoasă
îl decojește cu unghia lungă în văzul mulțimii.
Ia-i întunericului vâsla și sapă
în oamenii din pământ înghețat
Soldatul întotdeauna primește o armă-
de ce mă privești ca și când aș fi ținta?
Privim unul peste umărul celuilalt.
Intrăm în primejdii ca în pâraie reci și
gloanțele sunt clanuri de pești
care se fofilează pe lângă gleznele noastre.
Ne învârtim în jurul scrumierei inhalând paloarea pereților.
033.360
0
GP