George Pașa

Vă mulțumesc, doamnă Mainka. Mă bucur să știu că sunteți printre agoniștii-\"poeziști\" care citesc versurile mele. Știu sigur că printre cititorii cărților mele sunt și aceia care mă citesc aici, fără a fi poeți. Așadar, există încă speranțe că nu ne vom citi doar între noi.

Cu stimă,
George Pașa

Nu ma nimic cu perfectul simplu, dar, dacă veți reciti ce ați scris, cu mare atenție, veți vedea că nu merge acolo perfectul compus, în continuarea celui simplu. Eu am spus de am zis în dorința de a vă ajuta cumva, fiindcă există niște convenții ale relațiilor sintacice, atât în frază, cât și în propoziție.

Prima dată a fost o viziune de ansamblu asupra textului, insistând asupra ideii, care e bună în sine, indiferent ce alte grupuri muzicale (pe cele amintite nu le ascult) ar avea versuri asemănătoare. Pe mine m-a frapat starea poetică, dincolo de unele neajunsuri expresive. Dacă aș fi insistat pe acstea, aș fi spus și eu că nu sunt de acord cu acele cuvinte fără articol hotărât (le-am întâlnit, de fapt, în aproape tot ce scrie autorul în ultimul timp) și că nu e genul de poezie și stilul care mă atrage în special. Dar am vrut să atrag atenția (cum fac din ce în ce mai rar, din păcate) asupra unui autor ocolit de grupurile deja create pe Agonia (poezie.ro). Primele trei comentarii de aici au fost înaintea recomandării.

Nu prea se potrivesc timpurile verbale. Dacă în prima strofă ați optat pentru perfectul simplu, în a doua, după ce ați început cu același timp verbal, utilizați, în continuare, perfectul compus. Înțeleg, o fi vreo trecere de la simplu la complex, dar nici chiar așa! Glumesc, desigur. Mi-a plăcut ideea, chiar dacă, după cum văd \"iepurele șchiop e doar un pretext\".

E fain pamfletu\' ăsta în versuri, Mihai. Se strânge aici toată amărăciunea poetului, care vede că valorile naționale n-au cum să devină mai vizibile pentru cei care învârt orbește banii.
Un PatriHot (de la PH, Prahova, nu de la hoț!), George Pașa

Îți mulțumesc, Petruț, pentru că ești alături de mine. Mai ales că\"geometriile\" noastre poetice, deși diferite, au și unele puncte comune.

Leonard, sunt onorat de semnul tău, mai ales că nu întâmplător am ales ca titlu și poezie de început a volumului \"detașat pe frontul minunii\", apreciată de tine cu semn luminos. Nu știu dacă am reușit să aleg numai ce este bun, mai ales că aici am dorit să includ numai poezii esențializate. Despre carte, putem discuta pe e-mail (adresa mea de mail se află la biografie), mai ales că nici eu nu am încă volumul tău poetic \"iubirea este amintirea unui viol\". Mulțumesc!

Îți mulțumesc, Teodor! Tu ai fost mereu un cititor apropiat de poezia mea. Dacă dorești cartea, îmi poți scrie.

Florin, îți mulțumesc pentru semnul acesta și, încă o dată, pentru amabilitaea de a scrie frumoasele rânduri despre carte. Este o onoare la care nici nu speram, mai ales că deja devii un nume printre tinerii critici literari.

Textul are o muzicalitate dosebită, de aceea este păcat să fracurezi discursul prin tăierile oarecum nepotrivite, pe alocuri, ale frazelor. Spre exemplu, în strofa a doua, prepoziția \"pentru\" putea fi folosită, în mod clasic, la începutul ultimului vers. la fel, în strofa a treia, adjectivul \"stâng\" ar fi putut rămâne în versul anterior, chiar dacă a fost semnalată, prin slash, aparteneța sa de acela. În strofa a patra, iarăși aș fi văzut o așezare clasică, rămânând numai două versuri: \"o lamă toată liniștea asta cu care tai așteptarea/ iar între noi se așază ca un drum freamătul cărnii\", chiar dacă ieșeau cumva din \"peisaj\" prin lungimea lor. Iar ultima strofă aș fi văzut-o așa tot din considerente de ritm și muzicalitate:
\"și dacă e liniște
e pentru că somnul meu te înghite la mal.
și crește.
până la visul acela,
știi tu

De puține ori am îndrăznit să sugerez cuiva o altă așezare în pagină, conformă unor canoane. Cel puțin aici, Alex, cred că s-ar impune așa ceva. Pentru că este un text liric. În cazul poeziei enunțiativ-narative, sigur, chiar și eu prefer de multe ori altă așezare în pagină.

Acum despre text. Chiar dacă latmotivul liniștii a fost uzitat de mulți, el exprimă o reacție personală, iar stările sunt unice. Cei doi îndrăgostiți și lumea elementelor se scufundă în aceeași pace, îtr-un freamăt care seamănă cu acela al începuturilor. De fapt, efectul lexemului \"liniște\" (paradoxal sau nu) este acela de a neutraliza efectul pe care îl au mișcările sufletești (chiar tribulațiile eului).

Fără a veni cu o expresie lirică nemaivăzută, existând, pe alocuri, un limbaj la limita locului comun, textul acesta are o frumusețe a sa, care vine, în primul rând, din acea armonie a semnelor. Fără îndoială, are și idee, altminteri nici nu ar fi!

Fie că autorul mă va contrazice, și aici viziunea pleacă din real, dar nu rămâne aici (sau nu numai aici), învelindu-se într-o aură simbolică. Mai precis, putem spune că discursul de aici (dar nu numai de aici) se apropie de formula realismului magic din proza lui V. Voiculescu. E adevărat, povestea este mai mult intuită, fiind sugerată prin câteva detalii semnificative, detalii care constituie unele dintre constantele a ceea ce scrie autorul.
Fără a neglija importanța celorlalte versuri, aleg de aici următoarele:

\"doar martorii sosirii mele la marginea Infinitului
știu să ude pietrele
până când acestea fac rădăcini

peștele ciupește din cornul de lună
și luna rămâne întreagă

povestea și-a găsit plaja răsar și apun cuvinte\"

\"chiar dacă versul și poezia respectivă nu sunt în acest volum\"
Eroarea de acord e cauzată de intenția inițială de a scrie așa:\"versul din poezia respectivă\". Însă am uitat să înlocuiesc forma verbală la singular.

Promit să nu se mai repete, altfel, vorba Eugeniei Reiter, devin iar campion al eratelor!

Vă mulțumesc tuturor pentru semnalele încurajatoare.

Liviu-Ioan Mureșan, m-aș bucura să am în dumneavoastră un cititor al poeziilor din acest volum. Au rămas și pe Agonia dintre ele, dar numai câteva.

Ioan Barb, dacă este bucurie, atunci, vorba domnului Popovici, \"să fie!\"

Mădălina: un zâmbet pentru că te-ai oprit aici (acum încerc să îl imit pe cel de pe copertă!)

Liviu, despre asemănarea titlurilor e o pură coincidență. N-ar fi o asemănare prea mare, oricum eu scriu altfel. Sigur că există un loc comun al poeziei, poate acel \"spațiu rarefiat\" de care vorbea Ion Barbu, \"unde poezia se întâlnește cu geometria\".

Katia, păi dacă am vorbit mai mult eu!...

Elena, trăitoare un timp nu la Troia, ci pe aceste meleaguri unde s-a născut Minun(e)a, sunt sincer bucuros de semnul tău. Poate o lansăm pe Minuna la Pucheni, cine știe!

Vasile Mihalache, Minun(e)a vine și la București. Trebuie să o întâmpini în câteva zile.

Angela, mă bucură interesul constant pe care îl acorzi poeziei mele. Sunt și eu mișcat de această atenție și sper să nu te dezamăgesc prea des prin ceea ce scriu.

Alexandru Gheție, este, într-adevăr, important și \"ambalajul\", dar la fel și ceea ce \"acoperă el.

Iarina, se vede că mai citești ceea ce scriu. Chiar dacă versul și poezia rspectivă nu este în acest volum, totuși visul... rămâne. Mă refeream la: \"de-acum, suntem totuna cu visul\".

Așa este, Cezara. Am tot rătăcit, dar acum sper că voi rămâne la Penelopa mea!

Mulțumesc, Daniel Lăcătuș. Eu sper, în primul rând, să aibă ecou la cititori.

Frumos finalul spuselor tale, Ottilia! Dacă această carte va reuși să \"detașeze\" pe cititor \"pe frontul minunii\", atunci scrierile de aici și-au atins menirea. Să vedem dacă vor fi cititori.

Domnule Popovici (sau Yannelis, să nu fiu artificial, deși am un respect deosebit pentru omul și gânditorul Ioan-Mircea Popovici) eu am să îmbin cuvintele mele cu acelea ale dumneavoastră:

\"de aceea vorbesc eu despre pasii desculti
prin stropii de roua
ca sa nu cada nimeni
in pacatul
\"incaltati trecem prin viata\"\" (IMP)

\"de-ai sti
ce lectie de bucurie
poate sa fie
atunci cand
ti-ai eliberat gandul de umbre
si-n luminile histriei
florile de camp
astepata cantecul greierului\" (IMP)

\"poate ai reușit
în sfârșit
să salvezi poezia din oameni
câți mai sunt
câți vor mai fi
apropiați de strigătul Poetului
mort pentru a lăsa pe cel mare
să-i urmeze cărarea
la fel cum și moartea căprioarei
împreună cu labiș
a lăsat liberă cărarea nichitianului stănesc\"

Ca unul dintre cei care au citit acea carte de impresionism critic, nu pot să spun că aș avea ceva împotriva entuziasmului exegetic al domnului Stroia. Dar m-a dezamăgit uneori maniera laudativă exagerată, într-un limbaj prea pompos, existând pericolul de a se cădea în delir critic. Spun aceste lucruri cu responsabilitate, mai ales că nu am nimic personal cu autorul, dimpotrivă, dumnealui scriind și despre o carte de-a mea (din păcate, în aceiași manieră, fapt ce m-a convins că nu s-a înțeles mesajul cărții așa cum trebuie). Cu respect, dar nu prea am văzut ca domnul Stroia să arate și ceea ce este lipsit de substanță, obscur, mimetism literar, delir poetic, incoerență etc. în ceea ce a comentat. Mai sunt și alte probleme, unele chiar legate de acuratețea redactării (multe, din păcate). Și eu sunt de acord că nu trebuie demolate creațiile, căutându-se doar ceea ce este (sau pare) lipsit de valoare, dar nici să se exagereze prin lăudarea unor volume modeste. Nici nu se pune problema că demersul critic să aparțină doar literaților, fiindcă există atâtea nume de critici care nu sunt absolvenți de filologie. Unul ar fi și aici pe site, Liviu Ofileanu.

Observ o anumită schimbare a viziunii poetice și a tematicii. Rămâne, totuși, acea tendință spre definirea poetică, poate excesivă aici, într-o poezie scurtă. Respect, desigur, viziunea de aici, chiar dacă, eu, cândva, scriam altceva despre bslustradă, mai optimist: \"ne suntem unul altuia balustrada de care ne sprijinim brațele\". Ultima strofă e pesimistă, dar exprimă un adevăr.

Mulțumesc și eu tuturor comentatorilor și cititorilor tăcuți ai acestui articol și/ sau ai poeziilor lui Vasile Mihalache. Despre poet s-ar putea spune simplu: este. Celelalte sunt, uneori, inutile, poate chiar și acest articol al meu.

Domnule Popovici, chiar e mai bună sinteza pe care ați realizat-o aici decât articolul meu. Acest lucru vădește un lucru pe care mulți nu îl știau (nici eu, până recent), că sunteți chiar un învățător într-ale poeticii și semioticii.

Mădălina Nica, mă bucură ceea ce spuneți despre scrisul domnului Mihalache. În legătură cu acel detaliu, trebuie să spunem că nu e vina autorului. Din păcate, nu toate editurile au oameni pricepuți în realizarea și a unei estetici a copertei.

Cezara, sigur că poetul nu trebuie refuzat de societate. Niciun poet, de altfel, dacă, așa cum spuneam mai înainte, este. Însă, realitatea, din păcate, e alta.

Doamnă Ardeleanu, poezia și poetul nu au vârstă. Există și tineri \"bătrâni\" într-ale poeziei, și bătrâni tineri sufletește.

Doamnă Mainka, vă mulțumesc și eu.

Cu respect tuturor,
George Pașa

Domnule Mureșan, mă bucură faptul că a mai rămas cineva care să lase un semn la un text despre poazia lui Vasile Mihalache. Se pare că titlul pe care l-am ales acestei cronici (întârziate, ca și debutul editorial) se potrivește.

Silvia, nu-i nicio filosofie sau, poate, prea puțină. Versurile finale trebuie să le trăiești și, simultan, să ai reprezentarea lor. Învățătorul e Unul, așa că nu avea rost să iei în deșert numele Său. Eu nici nu l-am citit pe Coelho și nici n-am de gând. La urma urmei, trebuie să fiu eu, nu Llosa ori un altul.

Oricum, e meritoriu efortul tău de înțelegere. Că tot vorbeam de invazie, uite că mai apar și necunoscuți pe aici! Glumesc, desigur.

Numai bine!

Adriane, îl las acolo, chiar dacă \"trebăluiește\". Nu spun că nu e bine și cum spui tu, însă am vrut să rămână această formă, oarecum impersonală, cu \"trebuie\", nedorind să îl implic numai pe e(on)ul liric.

Ecaterina, eu m-am referit, în răspuns la prepoziția \"ca\". Cuvântul \"că\" sigur că este o conjuncție. Las așa, nu trebuie să scoatem neapărat toate elementele de relație, mi se pare o modă, uneori, împotriva unui discurs firesc. Pauza aceea n-ar schimba sensul și nici ritmul, e-adevărat.

Diana, este și așa cum zici. Mulțumesc!
Ecaterina, am mai scos din conjuncții, dar nu acolo unde spui tu. Nu avea nicio legătură prepoziția aceea cu primul vers al strofei. Sau ai vrut să spui altceva și nu te-ai exprimat prea clar. Oricum, am urmărit și ideea, și ritmul. Uneori, eliminarea unor cuvinte, fie ele și simpli conectori, duce la pierderea și a ideii, și a ritmului. De aceea, cred că nu voi mai schimba nimic.

Angela, este normal să nu ne placă tot ceea ce citim. Mie, sincer, nu îmi plac unele dintre creațiile arhicunoscute din literatura lumii, dar nu înseamnă că nu le pot recunoaște valoarea, dincolo de gusturile proprii.

Domnule Mureșan, da, există ritm aici, lucru pe care îl urmăresc în cam tot ceea ce scriu. Cam astfel mai putem astăzi diferenția poezia de proză, în condițiile unei narativizări programatice.

Vă mulțumesc!

\"ne ajunge\"

Angela, înseamnă că nu mai trebuie să vorbim despre plop, despre flori, despre spirit (ne ajung lipsa de spirit a multor contemporani), despre albastru etc. Da, spun \"clișeu sublim\", fiindcă m-am săturat de mărginirea acelora care văd numai la suprafața cuvintelor, nu și dincolo de ele.
Eu știu că tu ai bună intenție, nu te numeri printre detractorii poeziei mele, dar aici chiar așa am vrut să scriu, convins fiind că există și cititori care văd dincolo de semne.