George Pașa

A bătut de ceva timp gongul, dar mai lăsăm puțin să vină și alții. Eu sunt căpitanul, nu pot părăsi vaporul, dar poate ține altcineva discursul de învestire a poetului. Eu am spus mai sus. Oricum, navigăm sub pavilion românesc: poezie.ro/ agonia.ro

Sigur, eu, în general, sunt împotriva imaginilor în poezie, mai ales când acestea sunt personale. Însă nu puteam să îl contrazic pe colegul meu, Ioan-Mircea Popovici. Nici să fi trecut textul la personale, fiindcă el este, totuși, poezie. Poate că și imaginile au poezia lor, Yannelis știe mai bine decât mine. Acum, fiindcă a adăugat o fotografie în comentarii, mai ales că și ea ține de text, spun că mai era alta, unde apărea și câinele, alături de \"histrioane\" (e mai frumoasă formularea aceasta decât \"histrioate\"). Acum, ce să zic: m-am sacrificat eu și îi țin locul!

Mulțumim de semne, Elia și Anni!

Revin și mai spun numai atât, cât mă mai pricep și eu la poezie: să nu te ferești nicodată de cuvinte din același câmp lexical, fiindcă marea poezie s-a bazat și pe acest lucru. Sigur, acum avem alte mode(le).

E o poezie frumoasă, sensibilă, chiar dacă ușor vetustă. E bine că se joacă sincer, \"cu cărțile pe față\". Însă, știm cu toții, nu e suficientă sinceritatea pentru a scrie o poezie. Aici, desigur, sunt semne ale poeziei. Mai multe nu știu să zic. Poate alții, mai pricepuți.

Așa este, scuzele mele, fiindcă nu te vor citi doar \"barbarii\"!

Maria, tu ești un extraordinar cititor și traducător al poeziei lui Ioan-Mircea Popovici și mă bucur că te-ai oprit și la această poezie. Am speranța că am reușit să coagulăm două stiluri diferite, dar și două spirite ce se îngemănează prin faptul că au același izvor: credința și \"floarea prieteniei\".

\"12:21
din haina lui unu
un azi dintr-un ieri
cu amânări și tăceri
și-un mâine
cu-o taină din carte\"

Mulțumirile noastre pentru tot și mă bucur, de asemenea, că \"francezii\" ne apreciază mai mult. Știi la e mă refer, fiindcă, pe aici, pe la români, zidurile au fost surpate. Scuzele mele că nu mă simt acum în stare să spun mai mult.

Primește și felicitările mele pentru această nouă carte. Sper să fie citită și apreciată de \"noii barbari\" (!). Aici mi-am permis o glumă legată de titlul colecției coordonate de Dumitru Crudu.

Iată o primă analiză a volumului. N-aș spune că intențiile mele creatoare sunt chiar acelea pe care le enumerați, dar știu că se vede altfel dinafară creația și personalitatea creatoare.

Mulțumesc, Angela!

Angela, nu sunt chiar \"bolide pe autostrada noii poezii\" versurile doamnei Drogoreanu, dar relevă o fire poetică sensibilă. Sigur, în primul volum nu prea sunt semnele unei poezii explozive, dar se poate vorbi de autenticitate. Nu e genul de poezie de care sunt mai apropiat, însă e un volum care mi-a plăcut, totuși. Poate \"noua generație critică\" va spune mai multe.

Onorat, ca de obicei, de vizită.

Scuzele mele că revin după atâta timp asupra textului, dar, răsfoind texte mai vechi ale tale, am dat și peste comentariul acesta al meu, unde, recunosc, mă gândeam la cu totul altceva când scriam. Vorba lui Moromete adresată lui Cocoșilă. În fine, voiam să spun că referirea mea de atunci era la Pirandello, nu la Beckett, dar cred că se potrivește și așa.

Nu am nimic cu \"exercițiile de admirație\" pentru inimă, dar și aici văd un text modest, sub posibilitățile reale de care dispune autoarea versurilor de față. Plus că iarăși văd recurența cuvântului \"poem\" într-un text al Cezarei Răducu\". Mai ales că părea a se îndrepta și spre altceva, să nu rămână numai la această poezie a poeziei, deja epuizată de Nichita Stănscu.
De aici rămân cu:
\"cândva a îndrăznit să înalțe/ o piramidă într-un poem/ prea multe sălbăticiuni în vârf\", chiar dacă vorbam de recurența acelui cuvânt. Acolo unde se simte influența lui Naum, sunt și stângăcii poetice: \"are un basm legat de mână\". Nu înseamnă că Naum nu avea și el stângăciile și exagerările sale, ca orice poet, de altfel, cât de mare ar fi.

Mi se pare exagerat interesul acordat unui text modest. Ideile nu sunt nicidecum originale, doar că au fost îmbrăcate într-o altă mantie, să dea bine, cum se spune. Ideea din final mi se pare de-a dreptul blasfematorie. E părerea mea, voi aprecia, dacă și când va fi cazul, un alt text de al tău, Daniel. Drept este că nu e mai prejos decât multe poezii recomandate în ultimul timp. Acest lucru nu înseamnă că nu sunt și texte de valoare ascunse sub obroc.

Te felicit, încă o dată, Laurențiu Belizan, pentru această realizare deosebită. Împărtășesc, în mare parte, opiniile lui Paul Cernat privitoare la scriitura ta. Ceea ce scrii evidențiază o manieră originală de înțelegere a lumii. Este bine că nu ai renunțat la metaforizare, chair dacă, pentru unii cititori pretențioși din generația ta, versurile pot părea \"pretențioase. Ceea ce cred eu e faptul că, înafara unei selecții riguroase a textelor, ar trebui să încerci o simplificare a dscuersului, fără să cazi, desigur, în simplism. Astfel, ai fi mai aproape de categorii diverse de cititori. Deși, după cum știm, nu scriem cu ochii spre public. Poeziile au propria lor lume și orice șlefuire prea abruptă poate distruge acel univers al fiecărui text.

Într-una dintre cele trei variante, ultimele două versuri de aici erau chiar primele. Chestia e că sunt și alte așchii, Yannelis, doar știți. Calul era, oare, Ducipal? Sau era numai (din) piesa fără spectatori? Greu de spus.

Eu îți mulțumesc, Diana. Mult succes și ție!

Vă mulțumesc pentru popasul la acestă recenzie a cărții lui Ioan-Mircea Popovici și pentru însemnele luminoase. E o prezentare târzie a unei cărți din 1994, dar pentru unii dintre noi este deja inedită. Florin, poate îți va răspunde domnul Popovici.

Textul are stilul ce vă caracterizează, cel puțin în această serie, \"Visele doamnei Pachet\". adică un limbaj, pe alocuri, voit ermetic și de o incoerență programatică (aici se poate să mă înșel și să nu fie chiar programatică). Ultimele două strofe mi-au plăcut mai mult, fiindcă le văd mai optimiste (nu înseamnă că urmăresc numai acest lucru în lecturile mele, dimpotrivă).
Există în text o metaforă nu prea originală: \"înghițitorii de chei\", cu o altă semnificație, e drept.. Am dat căutare să văd dacă nu este un loc comun, și am găsit această sintagmă în articolul despre \"Atelierul albastru\" (mai precis, inclusă într-o poezie de-a mea din august 2009, \"cititorul de chei\") și într-un text de Liviu Ofileanu, din aprilie 2010. Cum poezia respectivă îi era dedicată prietenului Liviu, nu e o problemă. Nici în cazul dvostră, dar dacă țineți la originalitate...

Sper că nu vă supărați, nu e nicio acuzație, poate fi o simplă coincidență, mai ales că poezia nu mai este pe site, doar în volum.

Doamnă Angela Mamier, sunt onorat de acest comentariu detaliat și înstelat asupra poeziei lui I. M. Popovici. Chiar dacă aici mă refer la eseistică, nu pot spune că lipsește poezia din ceea ce spune domnul Popovici. Dar poate fi o anticipare a unui alt moment poetic.

Scuzele mele că nu am răspuns în același comentariu, dar îmi redactam răspunsul în timp ce dvs. scriați.

Mulțumesc!

Doamnă Maria Gheorghe,
Aveți dreptate că ar fi trebuit să utilizez mai multe citate, mai ales din ultimul capitol, la care m-am referit numai expeditiv. Nu caut o scuză, dar am încercat să mă încadrez în limita a o pagină și jumătate A4 (am depășit puțin, apropiindu-mă de două pagini). E adevărat, stilul meu de a scrie articole se bazează mai mult pe stârnirea interesului pentru lectură, mai puțin pe exegeze ample. Am optat între articol și eseu critic. dacă aș fi scris un eseu, în mod sigur aș fi utilizat mai multe citate. Prin urmare, vă mulțumesc pentru completările utile, mai ales că sunt în asentimentul dvostră prin ceea ce spuneți.
Voi veni aici cu alte citate din lucrare:

\"Suferința te înalță atunci când o accepți. Cauți un înțeles vieții când înțelesul este, în primul rând, propria devenire. Nimeni nu va gusta vraja irezistibilă a senzațiilor interioare, nimeni nu va simți exaltarea și beatitudinea, dacă nu se va bucura de iluzie, mai mult decât de evidență.\" (p. 27)

\"Prin tot ceea ce faci, realizezi o trecee printr-un șir de \"aproximații succesive\". Dacă șirul este convergent, limita sa este Adevărul, dar cum numărul de pași este infinit, la el nu poate ajunge decât Dumnezeu. Cred că noțiunile de Adevăr și minciună, de Bine și rău nu pot fi trstate decât de pe pozițiile unei morale creștine.\"

Doamnă Silvia Bitere, mă bucură faptul că ați citit cartea. Vă mulțumesc pentur lectura articolului.

Uneori nu mai putem aștepta marea inspirație, trebuie să ridicăm vâsla și să ducem barca dintr-un loc pustiu, fără oameni. Paranteza aceea include totul. Grafic, mi se pare că închide. Poate că două puncte ar fi fost mai bine, mai ales că pune punctul (pe \"i\") acolo unde îi este locul.
Există atâta teamă de lumină în poezia de azi. Cum să fie Lumina clișeu? Și ce dacă s-a mai zis despre \"zborul în lumină\"? Niciodată nu este inutil să ne aducem aminte de unde venim.
Penultima strofă (ultimele trei versuri, de fapt) parcă s-a mai spus de către autor undeva. Și ce dacă? - îmi va zice. Așa-i! oricum, acolo spun eu că este cheia:
\"din memoria pașilor desculți
încălțați trecem prin viață
naturi solare suntem
osândite să trăiască
în noapte\"
Și totuși, de ce spuneam eu \"desculț prin viață\"? Poate era \"din memoria pașilor desculți\".
Chiar dacă nu voi ghici cheia cea mai potrivită, poate că ușa se va deschide singură. Sau e deschisă și nu o vedem de întuneric.
Dreptate aveți: și în \"catacombe\" se află ceva aproape de text. ne întoarcem, oare, la vremurile de atunci?
Cert este că aici se răspunde răului cu iubire. Și cred că e o primă treaptă a vindecării orbului din noi.