în noapte

\"nu mai e vreme...\"
si totusi „vreme este destula” vorba lui Stefan Ciobanu, iar pasii trec oricum (prin viata ) important este sa le stim cauta drumul cel bun :)
mi-a placut contrastul cromatic: noapte-zi, intuneric-lumina:
„trecem prin viață/naturi solare/osândite să trăiască/în noapte” ...
imagini picturale dintr-un puzzle in care parca lipseste piesa principala... ma refer desigur la pescarus... la pescarul acela din sange, stii... care a invatat (sau nu) zborul :)
ganduri dinspre \"lumina\"

și orbul care m-a urmărit pe țărm. mergea înainte și desena semnul infinitului pe plajă.
azi e duminică și voi face un ritual deadmirație pentru inima mea.
mă numesc iulie, așa scria în scrisoare.
rara

\"acum pot să zic
nu mai e vreme
să stau să aștept\"


1. mulțumiri pentru toate gesturile
cu ultima mărturisire de poet
de ieri am revenit la prima dragoste
începută cu 21 de ani în urmă
(lăsând inelul cu chei
la izvoare – Pașadia ghicește de ce)


2. într-o lume debusolată
în care chiriașii n-au simțul proprietății
și prieteniile sunt pe găști
puținii fideli crezului lor
au zis
ieșirea din minciună și prefăcătorie
din vrajbă și crimă
se face prin iertare și iubire
fapt atins de Maria în comentariul ei
care
în neinspirația unui editor
a ajuns la off topic


3. cititorilor mei
dragoste curată
înălțătoare și întăritoare
în toată bucuria
și recunoștința


4. \"m-am agățat de un vers
și-am zburat în lumină\"
să-i mulțumesc arrei
pentru magia primită
și Doamnei Crăciun
să-i las pana pescărușului
de la Nae Motoc
intrat cu Nemesis în
Ochiul lui Orfeu

\"din ochiul peștelui
urmele zborului\"

Uneori nu mai putem aștepta marea inspirație, trebuie să ridicăm vâsla și să ducem barca dintr-un loc pustiu, fără oameni. Paranteza aceea include totul. Grafic, mi se pare că închide. Poate că două puncte ar fi fost mai bine, mai ales că pune punctul (pe \"i\") acolo unde îi este locul.
Există atâta teamă de lumină în poezia de azi. Cum să fie Lumina clișeu? Și ce dacă s-a mai zis despre \"zborul în lumină\"? Niciodată nu este inutil să ne aducem aminte de unde venim.
Penultima strofă (ultimele trei versuri, de fapt) parcă s-a mai spus de către autor undeva. Și ce dacă? - îmi va zice. Așa-i! oricum, acolo spun eu că este cheia:
\"din memoria pașilor desculți
încălțați trecem prin viață
naturi solare suntem
osândite să trăiască
în noapte\"
Și totuși, de ce spuneam eu \"desculț prin viață\"? Poate era \"din memoria pașilor desculți\".
Chiar dacă nu voi ghici cheia cea mai potrivită, poate că ușa se va deschide singură. Sau e deschisă și nu o vedem de întuneric.
Dreptate aveți: și în \"catacombe\" se află ceva aproape de text. ne întoarcem, oare, la vremurile de atunci?
Cert este că aici se răspunde răului cu iubire. Și cred că e o primă treaptă a vindecării orbului din noi.

chestiune de locatie... si de timp, sa fii la timp acolo... de vedere si mai ales de tacere asemeni mutului vindecat de vorbire. in rest, binecuvantatul capernaum.

\"mai întâi am zâmbit
apoi am vorbit
și am spus\"

caută
omule bun
pe scara fara nume
o asteptare
în noduri de Tymp

toata admiratia mea prieteneasca pentru acest deliciios moment de poezie si de complicitate literara !
cine a zis ca poetii nu se înteleg între ei ?