Gabriel-Vincențiu Mălăescu

Motto: „Suntem adesea judecați pentru virtuțile noastre.” Friedrich Nietzsche „Oricât îți vei schimba înfățișarea rămâi ceea ce ești.” Arthur Schopenhauer „Omul nu este nimic altceva decât

Mi-e frică să închid palma să nu rămân fără degete să nu mai pot scrie în vis. Ochi abisali ca două adâncuri mută privirea din loc în loc în somn. Tăcerea nopții spartă o aud

iarnă ninge zăpada cât casa „calcă pe urmele mele, nu te abate din drum” spun surorii mele care protestează vorbele se pierd în vânt viscolul le preia dându-le de pământ merg

Căderi de ape, - fâșii întunecate - frigul din oase.

Funest lințoliu - pământ reavăn răvășit - destin frânt brutal.

Am refăcut podul între margini de vise, redefinind codul nememoratelor vise.

Înserarea s-a lăsat ca pasărea-n cuib. Răsfrânt peste coline văzduhul ars de sensuri părea o pasăre cu aripile smulse.

Mă regăsesc în lăuntrul meu, în lăuntrul lăuntrului meu, în lăuntrul lăuntrului lăuntrului meu și-atât.

Sfredelind marmura brațelor tale în căutarea corpului delict, coborâm scările neputinței ajutați de cadrul metalic al amintirilor trecute. Biruind roca făpturii tale în căutarea corpului

Din șapte zile ador duminica cu harul ei divin.

Citesc, scriu pe Internet, iau micul dejun pe Facebook, cina pe Twitter. În timpul zilei vorbesc pe Messenger cu prietenii, cânt, strig, bat din picioare de frig. Verific

Buze aspre, crăpate, în singurătate sărutate.

Substituiri de cremeni, reactivând orgii, într-o zi vor dori să le semeni cu-argint încrustat în cuțite tăioase, vitalizând duioase iubiri de bărbat. În Eldorado, țara atâtor

Când te vei întoarce, Sibyl, voi fi foarte bătrân, cu iernile ningându-mi pe frunte experiența durerilor săpate-n brazde late pe-obrazu-mi chinuit de nefiresc. Vor curge amintirile

A plecat pe tocuri, s-a întors pe scânduri mort de-a binelea.

Vă spun deschis, iubiți amici, că a-nceput să meargă vorba: de când tot așteptați pe-aici, de-a palmă v-a crescut și barba.

Poeții niciodată nu-s prea mulți. Ei sunt o specie, o floare rară, ce niciodată nu o să dispară, de glasul inimii vrei să-l asculți. Poeții niciodată nu-s prea gravi. Un sublimat de viață și

Cratița răsturnată cu fundul în sus m-a ajutat să-mi fac mustățile mai negre. Un papagal mi-a împrumutat culorile sale pentru pălărie. Mi-am cumpărat de undeva niște pantaloni

Ulcioru-i pretextul: m-am îndrăgostit de vinul cu-arome îmbătătoare. Destinul să-mi caut printre pahare!? Nebun de legat sunt și smintit!

Când Călinescu scria despre Eminescu nu se gândea că, odată, asemenea celui din urmă, va fi de domeniul trecutului. De aceea rândurile sale exprimă acea vigoare tinerească a cugetului și

Copacul acela bătrân îndoit de vânturi și ploi spre apus s-a trezit într-o zi logodit cu un inel de zorele. În fiecare dimineață ca unul tânăr lin foșnea; pesemne că