Gabriel-Vincențiu Mălăescu

Comoara lutului ancestru metamorfozează spațiul curb, creionând cu mână de maestru dezabuzat și disturb umăr din umăr, sprijinind cuptorul minții, în pleata fără număr sub dalba podoabă a

Colportez, aiurez, delirez, visez, dansez, calchiez, patrulez, memorez, votez, staționez, pictez, vagabondez, aterizez, lansez, protestez, blochez, recoltez, capitulez, bruschez, sabotez,

Cine se scoală de dimineață ajunge până la colțul străzii să-și ia pachetul de tutun și câteva ziare; că altceva mai bun n-are de făcut. N-a început, n-a terminat nimic concret. N-a vrut

Îngeri gemeni avem doar în noi: inima și conștiința.

Trece vremea pe neștiute, adunând torente interioare. Adânc pătrunde în lumină. Este un timp parcă rupt dintr-o ireală existență în care se unesc destine, necredința azvârlindu-se sub

Idei inoculate prea des despre nimicuri resping preabinele, îmbrățișând prearăul. De unde această bestială încredere că ce trăim nu se va repeta? Demers zigzagat de a fi tu însuți, balansoar

Drac tânăr, ahtiat de petrecere, cu clopul pe cap și ochi de ciclop, în pădure caută scoarța copacului insomniac ce-și ține cumpătul într-un afiș. El dă cu zarul: șase-șase, ascunde pana în

Simplu. Patru puncte cardinale, patru anotimpuri, ard toamna în ruguri înălțate spre cer închipuirile din închinăciunile noastre. Firesc.

Prințul Nevăzduhului a privit uimit Carul Mare suspendat pe cer - izolat în hăul nocturn - printre stelele-n tremur. În ape luna-n reflexie - dând tenta de culoare nopții - alungită ca o

Noduri și semne încrustate pe lemne, un tablou ciudat în ramă încifrat. Drum către prăpastie fără copastie, izbândă iluzorie fără victorie. Aerul impur, rece, dens, prea dur, zbor fără

Pasarele bezmetic îndreptate către peștera unde se strânge din dinți cu furie. Câte puțin, mirajul dealului se dezvăluie complicat și credul. Totul nu-i decât o nefirească gravură pe

Carismatice ființe de gumilastic ridică obeliscul în așteptarea aripii care să le doboare, trimițându-le la abator. Se-ntorc acasă îngerii albaștri, doar alb sălbatic iradiind, căzuți

Caravanele beznei, lângă lacul ochilor de șarpe, îți ascund tenebrele după ureche, penibil. O culoare, aterizând pe bancnotă, îți multiplică nuanța pe care noaptea o apropie de