Gabriel-Vincențiu Mălăescu

Pe crupe de iepe, în zori de zi, aprantii montează harnașamentul; în sulki aleargă, parcă și-ar dovedi voința, puterea, talentul. Nisipul foșnește la trecerea lor, în trap sau galop se

Dacă aș întinde mâna ați putea observa palma mea brăzdată de gânduri și tocul ascuns printre degete undeva, zidindu-mi numele printre rânduri.

Eu: - Ce e moartea? Tu: - O trecere în neființă. Eu: - Un Paradis al florilor? Tu: - Un loc la Masa Tăcerii.

O mască râde, o mască plânge, e chiar actorul, intră în rol. Dar când pământul își deschide pleoapa, primindu-i trupul, actorul joacă ultimul rol.

Crapodine de stele, zbor spre cerul înalt, sunt urmașele mele cucerite-n asalt. Redundante imagini coborând din neant, alungând din pagini gândul morbid, aberant.

Între timp așteptăm un nou anotimp să ne umple golul cu sentimente trecute, viitoare, prezente.

Nimic nu m-a durut ca această încredere oarbă; am vrut să soarbă întunericul putere din mine. La popasul din crucea nopții am călcat dincolo de margine de drum. Acum îmi înflorește

Piatră pe piatră, ocol pe ocol și la mijloc gol. Casă pe casă, masă pe masă și-o pasăre aleasă. Inel pe inel, subțirel, ca și-un bătrân chel. Păcat cu păcat, adunat și-napoi la lume

N-a avut nimic de împărțit. Fusese deja împărțită în două, cândva, mai de mult: mâini două, picioare două, doi ochi, două sprâncene, pleoape două, buze două. Și doar o inimă, pe din

Furnica: - Ce e furnica? - Aproape nimica, dar e mereu harnică și darnică. Politicianul: O persoană pitorească, care trece munți și văi, la tribună când apare. Ia mai mânați,

Am văzut undeva un tablou făcut din fâșii intercalate trei negre, iar două în culori, galben-negru. Mi s-a spus să privesc cât mai de departe, ca să pot să-mi dau seama ce poate fi. Am privit

Palma ta e aspră, aspră și mare, zbârcită de vremuri. Palma ta e puternică. Strânsă căuș pare un glob de aur. Palma ta e brăzdată ca pământul de plug, în lung și în lat. Timpul și-a

Bărbatul - secundă, bărbatul - oră, bărbatul - zi, bărbatul - an, bărbatul - viață. Femeia - secundă, femeia - oră, femeia - zi, femeia - an, femeia - viață. Iubirea -

Noaptea rotea cântec de lebede peste umerii goi; nu dădea nimic înapoi din ce se aude, din ce se vede. A-bu, a-bu, se-auzea un cântec încet de vioară-n surdină, urcând pe-arcușuri de

Mă doare pata de pe ochiul stâng, cum frunza în toamnă târziu. Înseamnă că ochii-n bănuți colorați mi se frâng.

Sunt Fiul Pământului. La nașterea mea trei ursitoare-au venit. În leagăn albastru de-oceane și mări din spumă, din val m-am ivit. Din munți și coline, din dealuri, din șes îmi sorb

Filtrez nisipul galben cu îndoială. De unde-această spaimă în zbaterea de gene? E doar atâta soare concentrat în stropii de sudoare. Aștept să mă cheme un tunet dintre nori cu-o rază de

Piază-reaua picăturii de ploaie prevestește prezența polivalentă a păcii plenar părăsite. Pasajul perpendicular pe podeaua pântecului pământului parcurge prin piele, participând în patria

Într-un bazar sentimental m-am întâlnit cu holograma ta și ne-am iubit doar din priviri, în minte revenindu-mi amintiri de când erai a mea, numai a mea. Purtai costum de cyborg de femeie cu

Pentru că am rămas dincolo de cuvânt nimeni nu s-a grăbit să-mi deschidă. Secundele se scurgeau monoton în clepsidră și reveneau în pământ.

Mângâiați-i mâinile, mame duioase, acoperiți-le cu mii de sărutări: EL e odorul cel mai de preț! Mângâiați-i mâinile, mame duioase, să crească-n căldura văpăii de inimi: EL e copilul vostru!

Aștept primul om ca să mă nasc cu plenitudinea iubirii pe buze și ochiul înnegrit de contrapunct. Te-aștept, mamă, nerăbdător să mă ude apa mărilor tale albastre de lângă obrazul tău

Primiți singurul sol trimis de pe vasu-mi plecat în cursa cea mai lungă, primiți pescărușul așa cum ați primi să vă mângâi seara cu mâna stângă, înainte de culcare.

Visez palinodii de catrene brenduite poeme.