Poezie
Bâlciul
2 min lectură·
Mediu
Motto:
„Suntem adesea judecați pentru virtuțile noastre.”
Friedrich Nietzsche
„Oricât îți vei schimba înfățișarea rămâi ceea ce ești.”
Arthur Schopenhauer
„Omul nu este nimic altceva decât înșiruirea faptelor sale.”
Georg Wilhelm Friedrich Hegel
Când bâlciul umplea maidanul din capătul străzii,
bucuria revenea pe chipurile tuturor,
clanul copiilor își începea inspecția
în spatele cortinelor, a ușilor închise,
dornici să pătrundă înțelesul faptelor
ce păreau adevărate minuni.
Atunci, colindând prin mulțime,
lângă un loc unde oamenii
se dădeau în bărci peste cap,
am găsit un stilou cu peniță de aur,
primul meu stilou cu adevărat,
cu care am scris prima poezie
și m-am molipsit de microbul scrisului.
În timpul zilei ne retrăgeam într-un copac
pe ramurile căruia construisem băncuțe,
ascultând pe șeful clanului
care ne citea din Nietzsche, Schopenhauer,
Hegel și alți filozofi,
iar noi atunci încetam joaca, râsul,
eram atenți la acele vorbe aproape neînțelese
și se lăsa o tăcere respectuoasă,
până când el înceta să citească;
coboram din copac ca niște umbre,
visând ceva greu de realizat.
Toată viața ne-a urmărit acel sentiment
de apartenență la ceva, la un grup, la o idee,
care pentru fiecare a fost scânteia
din care s-a format apoi omul adult.
***
Notez acestea acum
cu stiloul meu cu peniță de aur,
(re)găsit.
001215
0