Când Călinescu ...

Când Călinescu scria despre Eminescu nu se gândea că, odată, asemenea celui din urmă, va fi de domeniul trecutului. De aceea rândurile sale exprimă acea vigoare tinerească a cugetului și formulările sale sunt de o spontană naturalețe și acuratețe. Lui Călinescu i-au plăcut dintru început mlădierile nostalgice ale unor versuri de Eminescu. Cu amintirea poeziilor citite în vremea copilăriei și adolescenței, fermecat ca un fluture ce-și arde aripile deasupra focului, s-a apropiat de poet, încet și cu discreție și nu l-a mai părăsit până ce moartea, necruțătoare, l-a furat dintre noi. A rămas credincios, ca un adolescent, primei sale iubiri, dragostea cea adevărată, eternă, pură și nevinovată.