Gabriel Nicolae Mihăilă

e una din nopțile când Dumnezeu privește pe gaura cheii copiii care încă nu dorm când nesomnul face tumbe și ascunde telefoane vine mama parcă are ochii împăienjeniți dimineață o întrebasem ce e

se aude un oftat de om singur ca o inimă din lemn la foc de seară fierea plină de întuneric respinge tot ce e străin uneori șinele se îmbrățișează de dragul celor care spun la

inimile noastre din pânză sunt încă albe sângele fierbe ca o cerneală încă nespusă printre dinții căzuți poate prea devreme de scut de sabie rădăcini cuvinte retează eu naivul eu necoptul eu

parcă m-am mai încetinit către tine m-am mai împuținat între picioarele tale perna rece strânsă ca un iglu pe dinăuntru niște aproape bărbați se adună se încaieră iar tu udă stingi

e cu efect de flacără post Valentines astăzi o să vă povestesc cum prezența voastră face incizie în coșul pieptului iar eu las să iasă fum Claudia da, o să încep cu Claudia ea știe cum să sudeze

uite că încă nu am învățat cum să cad s-a mai rupt o coastă mă mint că o să crească la loc la infinit plămânii muzica aia de vreascuri care ard te usucă și am căzut dar Dumnezeu în mine a rămas

m-am trezit devreme nu pentru că am vrut ci pentru că vecinul de dedesubt a înlocuit manelele cu mașina de găurit a devenit băiat de casă și-a luat chiar și concediu de creștere al

parcă strada și oamenii sunt prea bruți să mai intre în cutumele pielii unde tranșeele roșind capilare clocotind încă pecetluiesc războaie mă uit la ăștia doi parcă e o relație Presă-Simona

Acolo unde se strâng tații netați E o liniște De moarte.

Poate că pe dinăuntru s-a format un soare mic Din care culegem lumină în fiecare dimineață Iar coșul e plin, proaspăt Pe masă cafea Tu zâmbești Și-mi spui Astăzi e ultima zi departe de tine Poți să

un străin cu un sacou ros în coate s-a ridicat de pe băncuță ca dintr-o îmbrățișare necuvenită și-a înghițit inima care i se blocase în gât s-a scuturat de toate notele de subsol și a plecat mai

Un piept O respirație rece și degerături O parcare subterană și cuvintele de au fost odată Ce încape într-un geamantan Oamenii care rămân încap Cuvintele care trudesc în numele

Se anunță ger Nu mai am nimic de îmbrăcat Așa și trebuie, cei care ar fi putut să mă vadă au plecat De fapt au fugit Iar cei pe care i-am prins din urmă i-am omorât cu mâna mea Le-am

I Hai să vorbim despre noutăți Despre cum oamenii au devenit păpuși fără vlagă, fără păpușari, fără un impuls sau fără măcar Cea mai primordială senzație de atingere Îmi zic în