0

I Hai să vorbim despre noutăți Despre cum oamenii au devenit păpuși fără vlagă, fără păpușari, fără un impuls sau fără măcar Cea mai primordială senzație de atingere Îmi zic în fiecare zi Să iubim păpușile Când vorbim de fericire Să ne iubim aproapele și să le lăsăm în baldachinele lor Hai să vorbim despre speranța de viață A non-valorilor, a principiilor care apasă arterele Din plastic Despre nemurirea nimicurilor Să scriem Să ardem paginile Să ne plasticam viețile Și morțile Să ne rugăm Către nicăieri II Da tată Sunt departe de singurul loc despre care m-ai învățat Și parcă aș avea o parte din tine Care mă învață despre cum să fiu laș Să fug O parte care atârnă greu ca un plumb și alungă Tot ceea ce se lipește de el Ca de un plămân Sănătos Mi-a crescut o inimă neagră cu care mă lupt zilnic Și înving Da tată M-ai urî Și te-aș primi în viața mea ca pe cea mai iubită lipsă La care nu aș putea să renunț Niciodată III Întotdeauna am un public De care nu scap, care nu se arată Nu respiră, nu zâmbește Doar mușcă din absență Ca dintr-o rană la care speră Am zis întotdeauna că orice animal sălbatic poate fi domesticit atâta timp cât Respirația noastră Nu are miros De pradă