Poezie
despre tata
Artemis spune
1 min lectură·
Mediu
e una din serile în care tata scufundă capul în poem
și își ține respirația câteva ore bune
când tata lipsește
o bucățică din mine se rupe dinăuntrul lui
și pleacă în lume
și lovește capul de cer
și dă cu mâinile de-a dura norii
și trage sfori ca pe niște linii de telegraf
prin care oamenii circulă unii la alții
și din tălpile ei se fac autostrăzi
iar cuvintele ajung acolo unde
e mai mare nevoie de ele
mi-e frică
mamă
pentru că poate într-o zi
voi pleca de tot din el
mi-e frică
dacă nu își va mai aduce aminte de mine
și despre tine scria cândva
până în acea zi în care s-a oprit și a zis
că nu te mai împarte cu nimeni
și te-a păstrat tăcută ca pe o inimă a inimii lui
despre care știe doar el
mamă
o să-l legăm fedeleș pe tata
o să dăm cu pastă corectoare
peste zilele în care ne-a fost furat
și o să îi ascundem cărțile ciornele stiloul
biletele de autobuz
o să decupăm drumul până la cenaclu din asfalt
iar mai apoi o să ne ascundem și noi de el
pentru o vreme
0122.268
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 197
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Gabriel Nicolae Mihăilă. “despre tata.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/gabriel-nicolae-mihaila/poezie/14166935/despre-tataComentarii (12)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
ZADistincție acordată
Este prima oară când citesc un poem cu vocea unui copil. Și cât de frumos apare ilustrat aici tabloul dragostei necondiționate. Cum iubește un copil nu se poate măsura, însăși lumea copiilor este presărată cu stele și infinit. Copiii sunt binecuvântarea vieții noastre, comoara noastră supremă. O stea strălucitoare pentru cea mai drăgălașă muză: Artemis.
Cu bucuria necântărită a lecturii,
Antonia.
Cu bucuria necântărită a lecturii,
Antonia.
0
GMArtemis zâmbește și vă mulțumește. Nu sunt foarte sigur, dar cred că a spus cineva la un moment dat, zâmbetul unui copil amână sfârșitul lumii pentru încă o zi, iar dacă nu a spus, eu cred că este foarte adevărat! O zi frumoasă să aveți!
0
AADa, nu ştiu ce se întâmplă! Am o oră (60 de minute) de când încerc să postez un comentariu aplicat pe acest text, dar când îl trimit îmi dă un mesaj cu "forbidden". Am făcut un test aici şi unul în propria mea pagină. Comentariile au intrat. Dar comentariu pe care îl doresc, pe care îl am salvat, nu vrea să intre, şi pace! NU am folosit formatări HTML! Nu înţeleg care e treaba. Dacă mă ajută vreun editor, revin.
0
GMM-am logat azi și am găsit nivelul redus de la 120 la 10. Îmi puteți spune vă rog de ce? Mulțumesc.
0
AADistincție acordată
Da. Cred c-au trecut vreo 2 săptămâni de când tot încer să spun un com. aici (îl am, e salvat, voi încerca mereu). Dacă nu merge, steluţa este pentru tăticu'! Şi pt toată expresia graţips mulată.
0
GMMulțumesc pentru popas și steluță. Am pățit la fel ca tine atunci când am încercat să las un comentariu (chiar și acest comentariu care a suferit diverse modificări, dar tot în zadar). Dacă mai pățești asa, cred că o soluție temporară ar fi să lași un comentariu pe platforma nouă https://romana.agonia.eu. Ulterior, dacă vrei să acorzi și steluță, poți completa de pe site-ul vechi www.poezie.ro. Gânduri bune!
0
AA(comentariu scris acum aproape o lună)
...
Cred că e un text autentic şi valoros. Are unele imagini foarte puternice: "și trage sfori ca pe niște linii de telegraf/ prin care oamenii circulă unii la alții" m-a urmărit vreo 12 ore, de la momentul citirii, până acum, când scriu. Acest vers m-a făcut să intru cu acest comentariu. Pentru că tata... sau pentru că lipsa acelor sfori m-a făcut să mă îmbolnăvesc de oameni. Dar e despre textul tău, aşa că mai zic că are şi echilibru, nu cade-n patetism. Cel puţin, nu la prima citire. Are şi sobrietatea care oferă adevăr. Şi eleganţă are. Şi tehnică.
Ce nu mi-a plăcut? Aparentul super glue al unităţilor. Poate sunt făcute în clipe diferite, poate în stări diferite, nu ştiu. Sau poate aşa le-am citit eu, acaparat fiind. Primul vers îmi pare slăbuţ – eu am citit "pernă", în loc de "poem". Poate că n-am greşit, totuşi. Dacă aş fi citit "tata scufundă capul în poem", poate nu aş mai fi continuat. Şi rămâneam mai sărac. Primul vers, deci, îmi sună preţios - se vede miza textului.
Cam asta-i. Te salut!
...
Cred că e un text autentic şi valoros. Are unele imagini foarte puternice: "și trage sfori ca pe niște linii de telegraf/ prin care oamenii circulă unii la alții" m-a urmărit vreo 12 ore, de la momentul citirii, până acum, când scriu. Acest vers m-a făcut să intru cu acest comentariu. Pentru că tata... sau pentru că lipsa acelor sfori m-a făcut să mă îmbolnăvesc de oameni. Dar e despre textul tău, aşa că mai zic că are şi echilibru, nu cade-n patetism. Cel puţin, nu la prima citire. Are şi sobrietatea care oferă adevăr. Şi eleganţă are. Şi tehnică.
Ce nu mi-a plăcut? Aparentul super glue al unităţilor. Poate sunt făcute în clipe diferite, poate în stări diferite, nu ştiu. Sau poate aşa le-am citit eu, acaparat fiind. Primul vers îmi pare slăbuţ – eu am citit "pernă", în loc de "poem". Poate că n-am greşit, totuşi. Dacă aş fi citit "tata scufundă capul în poem", poate nu aş mai fi continuat. Şi rămâneam mai sărac. Primul vers, deci, îmi sună preţios - se vede miza textului.
Cam asta-i. Te salut!
0
AAMă bucur că l-am ţinut salvat, mă bucur că am tot încercat!
De bine!
De bine!
0
GMMulțumesc pentru comentariul elaborat. Am ținut cont de sfatul tău la partea de început și varianta finală arată diferit. Gânduri bune!
0
Un poem cu multă încărcătură emoțională, bine ancorat în trăirile tatălui. Abandonul este doar un scenariu pe care nu și-l-ar dori nici tatăl, nici fiica. Dragostea dintre cei doi are rădăcini puternice ancorate în sufletele amândurora. Felicitări!