îmbrățișarea Doamnei Poligraf

uite că încă nu am învățat cum să cad
s-a mai rupt o coastă
mă mint că o să crească la loc la infinit
plămânii
muzica aia de vreascuri care ard
te usucă

și am căzut
dar Dumnezeu în mine a rămas drept
în picioare
și mă privește tăcut

tu ai început să fii obraznică
să-mi vorbești despre definitiv la prezent
când eu ți-am spus întotdeauna că nu știu cum
să întind mâna să-mi iei sânge
să fie bine

o străină mă strigă fără să-mi știe numele

cafea în foc
mirosul de ars

nu
și ți-am mai spus
nu

ești ca o durere de oase care mă anunță că vine ploaia
cu care înveți să te obișnuiești

ai adormit iar cu capul în pieptul meu
îți place când inima tace
parcă te liniștește

adulmeci frica ca un animal de pradă
am fost de prea multe ori acolo
cămașa mea pe tine
ca un te rog mai stai
deja te cunosc

am să scriu o carte despre anticiparea următorului nu
iar tu ai să fii fericită
până la adânci
bătrâneți