Florina Daniela Florea

si cu urma sarpelui pe piatra, a pasarii in aer (vant) si a pestelui in apa ce faci? lipsind straniu, jumatatea-femeie din toate acestea.

intr-adevar, ipocrizia ... mintind cu non-salanta, mi-ai amintit de maimuta aceea cu ochii, urechile si gura acoperita.

eu "votez" pentru strofa a doua. simpla, curata.
de fapt versurile astea
"câte o stea căzând, câte o viață.
rup o pâine în două și râd."
au fost pentru mine intregul poem.
painea - ca balanta intre umbra si lumina, ca hrana pentru trup si spirit, granituind intre viata si moarte.

la ultima strofa m-ai pierdut, ceva cam prea multe explicatii, (acolo cu "ce pandea, [...] ca o umbra, etc". in fine.

dar versurile acelea doua din strofa a doua...multumesc pentru ele!
(semnez, un cititor simplu:) )

un text care se strecoara prin cele felii de suflet.
si mi se strecoara ferm, ireversibil, in ciuda minciunii de pinocchio precum ca urechile ar suferi de impotenta. abia acolo-i minciuna mastii de clovn.
de fapt auzi prea bine, copile, de fapt auzi mult prea bine si-atunci doare.

la inceputul textului- impetuozitatea tanarului. la mijloc e dialogul si ascultarea. iar finalul e al tatalui. ca intotdeauna.
e cald in camera tatalui. protector, ceaiul cu lamaie, culcusul temerilor.
si mama e acolo. copilul creste, creste.

sincer? nu vreau sa schimb nimic din textul acesta. micile dubii de forma le-as lasa pe toate pentru ca un adolescent, un copil care se ridica, nu-si pune intrebarile academic-pretios ci asa cum e invatat acasa, in limbajul de cuib.
de aceea textul acesta mi se pare mie veridic.
adevarul camuflat sub nasul de pinocchio pentru ca lumea sa nu rada de adevar, ci doar de nas si speranta ca pe usa va intra doar kilogramul de lumina.

dupa parerea mea de simplu cititor, e o buna alegere, Eugenia. clar, e perfectibila, dar versul baiatului acesta are pe vino-ncoace.

p.s. de azi voi bea apa din fantana ca din tata. si poate, doar poate, setea va trece mai usor.

recunoscand fervoarea si ritmul si tonul tau inconfundabil, ma intreb insa cati din montagusii de pe sus vor fi pricepand macar jumatate dintre cuvintele tale:(.
limbajul articulat nu e apanajul lor, a celor din zoo. pardon, din politica.

si, retoric, ma intreb cum oare or fi ajuns astia sa glasuiasca pentru oameni?
(no, vezi ce facu poezia ta din mine, cea care habar nu are de politica? iertare ca nu ma pricep la comenturi elaborate, insa dintotdeauna am preferat sa scriu despre ecoul unui text in mine, simplu, nu sa ma straduiesc sa fac pe profa de limba si literatura romana, ca nu sunt:).)

ma intreb de ce o simt ca o palma.
sau poate e doar un revers.
sau un ecou al firescului in nefiresc.

citesc a doua oara. in a doua strofa e o deschiderea unei usi.
sau a unei nasteri, totuna.
sau mai percep cum din pacatul primei strofe a iesit geamatul celei de-a treia.

si-mi amintesc, colateral, cum cineva dinafara ne critica pe noi, cei de aici, dinauntru. si stiu ca cei dinafara, din lumea cea vraiste, nu inteleg inauntrul.

nu stiu daca e o poezie, nu ma pricep. e altceva insa, ceva care a glasuit catre mine.
si cele scrise aici incearca sa faca ordine in vraistea outdoor-ului, glasuind in pustie.
ioane.

si nu, nu e doar o perceptie.
si nu, titlul nu deschide, nici macar nu lasa sa se banuiasca ce se ascunde dedesubt.

dar am trecut dincolo.

personal, prima strofa m-a atras...de aceea am continuat lectura.
am recitit...si m-am oprit la
\"din scoarța unui copac
îmi aud inima
o ciocănitoare
încrustează nume

cerul a prins o plasă de
frunze\"

pana aici simplitatea a curs frumos. mai apoi m-ai pierdut intr-un amestec mult prea \"amestecat\":).

doar un cititor,

spre deosebire de alte texte, cel de pe aceasta pagina transmite ceva, o traire omeneasca, pare viu.
ca orice organism, evident, poate suferi evolutii sau involutii, dar important e ca e viu.
am citit si am gasit interesant formulata legatura autohtona intre oamenii de cultura si bani. (gustul amar pe cerul gurii mi-e dovada ecoului acestui text)

de acord cu motivarea lui Vasile Munteanu, el oricum se exprima mai bine decat mine in comentarii, asa ca subscriu alegerii lui de a recomanda textul.

(marunte obiectiuni de forma ar fi, dar sunt convinsa ca autorul le va da de capat intr-un fel sau altul, de exemplu la cele de genul
\"peste hotarele țării mele
în care m-am născut\". )

numai de bine

daca ai scoate cei 3 de \"criss\", sau daca i-ai reduce la unul singur, ma gandesc ca i-ai da mai mult aspectul de poezie decat de dedicatie. ma gandesc totusi ca vrei ca textul acesta sa ramana in picioare indiferent de numele celei pentru care a fost scris.
de asemenea, am sesizat repetarea cuvantului \"lumina\" in 3 strofe consecutive (strofa 3, 4,5), strofe care sunt relativ mici ca volum de cuvinte.
poate il poti inlocui cu expresii/cuvinte care sa exprime aceeasi idee, dar sa nu se repete.

remarc insa cu placere expresia din strofa a 4 a:
\"și pe tine o să te usture ochii
în spatele pleoapelor e un soare
captiv care
mușcă\".

parerea sincera e ca textul este spontan, dar mai poate fi un pic asezat intru cursivitate.

un text - o ironie despre virtualul de plastic pe care, oricat s-ar stradui vvvurile si toate e-urile nu-l pot inlocui cu trairile cat se poate de reale - care mi-a placut.

ultimele 3 versuri puncteaza adevarul.

de asemeni, mi-au placut trecerile incondeiate de la un vers la altul, in mare parte reusite, exceptand poate, un pic, versul cu nudismul dezbracat care nu mi-a sunat la fel de aprig, desi i-am inteles mesajul.

am recitit-o, aceeasi stare, da, un text care poate atrage atentia.

Am citit cateva poezii azi
(nu am mai citit de mult)

Alina scrie despre cine te va tine de mana la moarte
persoana aceea speciala care sa te inteleaga ce frumos e sa poti muri fericit
singura certitudine pe lumea asta, categoric.
restul sunt himere.
toate.

spune Alina in poezia ei ca sunt prea multe carti despre cum sa traiesti fericit cum sa fii fericit
si nici una despre lucrul cel mai real
cum sa mori fericit

are dreptate.

ma gandesc acum cine ma va tine pe mine de mana si cum sa intreb.

si cred

da, cred asta:
o poezie e reusita atunci cand, dupa ce o citesti,
te simti cumva personaj principal
de parca textul acela ar vorbi despre tine.

am citit si mi s-a facut un pic frica, nene Anton, de senzatia de frig si de abis din toata poema.
dupa umila mea parere, finalul e ca o mangaiere pe crestetul unui copil confuz-speriat de cea lume larga si intunecata, un contra-balans usor zambind al adultului.
sau poate l-ai scris ca sa nu-mi pierd orice speranta, nu stiu
intr-o dezamorsare de mina anti-personal se naste o personalizare a trairilor fiecaruia, te recunosc genist de oameni simpli din jur
stii desigur si ce-ai riscat de fiecare data: sa fii ranit de explozia-om

uf, nene Anton, e frig a te citesc in seara asta.

Stefan

primul vers, al doilea, si ultimele 4
ceva de genul
\"m-am suit în metroul ce ducea spre gară
să-mi aștept iubita

clipeam
era felul meu de a mă ține de bară
mai aveam o mie de stații și timp să îmi imaginez
sfârșitul vieții cu iubita mea într-un telescaun
mergând spre soare\"

asta a fost poemul citit de mine de-aici
(nu minimizez zbaterile intermediare, gandurile, saratelele, oamenii,etc. Sunt ca un fond al unui tablou, corect, conteaza si el,
dar l-am simtit ca un zgomot care ma rupea din reveria asteptarii nerabdarea de a ajunge la capatul unui vis in care esti asteptat de omul drag.

sa nu te superi,
doar un cititor:)

tot binele,

stanca din apa, tatal plecat peste paduri, puterea lui din amintirea unui copil
forta pe care piatra o impotriveste apei, lumii, balaurilor

finalul aparte, micul licurici luminand urias
asa-mi amintes si eu despre tata
bulgare de foc stins in tristete de apa

managaiere, feminitate, delicatete

textul acesta, aparent simplu, atinge trist si cald totdata.

deosebit fata de ce citeam candva la tine, Maria.

\"în așternuturi mototolite
imaginația ascultă
cântecul stins al nopții\"

daca scoti \"imaginatia asculta\", (pentru ca oricum asculta, nu-i asa?), cum ti se pare?

\"în așternuturi mototolite

cântecul stins al nopții\"

un text placut, cum spunea si Dana Stefan mai sus, ca un balsam.

e ok, emilian.
textul are salturi si e viu, desi poate cu prea multi termeni straini.

sa n-ai grija unora sau altora de pe-aici, desi te inteleg.
citeam acum 10 minute un text vechi de prin 2007 de-al lui Cosmin Dragomir. Nu stiu daca se supara sau nu, dar l-as cita, ca e valabil si in 2010:

\"[...]Ca nu pot inghiti tot rahatul care exista pe net, ca nu pot respira in duhoarea de basini literare, ca pute a traspiratie de bizoni hamesiti spoiti in cenacluri provinciale, ca scoatem carti de duzina la edituri de cartier, ca scriem doar ca sa ne aflam in treaba, ca liricizam doar pentru ca ne-am nascut romani si vezi draga doamne, si poeti pe deasupra, ca rimam inertial si facil, ca de dam in petec, in stamba, ca imitam, ca ne maimutarim, ca periem, ca aplaudam din obligatie, ca stinga, ca dreapta, ca ne inchinam unor idoli falsi, ca hulim din invidie, ca Basescu, ca Tariceanu, ca Plesu, ca Marino, ca Beligan, ca Afrim, ca Sararu, ca Stoica ca Brucan, ca Istodor, ca Turcescu, ca Diaconescu, ca Radulescu, ca Marin, ca Columbeanu, ca Prigoana, ca Andresan, ca Plugaru, ca x, ca y, ca dz, ca spe, ca n…\"

tu doar scrie asa cum simti, asa cum iti vin nebuniile, gandurile, starile, pentru ca ai o gratie de admirat in a aduce interiorul inafara, in a arata ranile fara patetism.

mi-a incitat neuronul versul acela cu breaking news despre ce se intampla in oameni, e o dorinta pe care n-as fi putut s-o exprim mai bine, crede-ma, e o provocare aproape utopica si riscanta totodata. Care om ar vrea sa fie scrisa o stire despre inlauntrul lui cel mai inlauntru? Retoric...

concluzie?
1.iertare ca am scris un comm asa de lung:)
2.textul e ok, exceptandu-i cumva o tenta de incarcare cu termeni \"tehnici\" (asa le zic eu, dar sigur ma intelegi la ce ma refer)
3.nu uita ca nu sunt critic literar:)

uneori cred ca suntem doar poduri intre amintiri

din pacate, oricate iluzii despre averi ne-am face, asta e tot ce ramane in urma noastra
amintirea in nepoti
si esenta de nuc verde, poate.

e liniste azi.
doar vorbim.

emilian, am corectat, era miez de noapte si mi-a scapat

multumesc pentru parere si popas
sincer? ma bucur ca ti-a placut pentru ca nu e scris de dragul de a scrie ceva

l-am scris cu dor de ai mei, dor din acela de te cuprinde din cap pana-n picioare

\"Este riscant să fii moral. O gură care ar săruta un om perfect moral s-ar face pungă.\"

in consecinta -de regula- se poarta doar Masca moralitatii, si asta doar ca sa se ascunda linistit ranjetul onanismului generalizat la nivel de specie umana.

de ce? pentru ca punga face, nu-i asa, riduri. si ce manechine ar mai defila atunci la \"marile\" prezentari de viata daca s-ar vedea ridurile alea
si.

si.

iertare

un trecator flamand,

sarut mana pentru masa.

mie mi-a placut ultima fraza.

\"la început a fost o floare. lumină s-a făcut mai târziu.\"
inchide in ea mare parte din celelalte scrise mai sus.
punctul dintre cele doua propozitii e (doar) ragazul de a scrie. secunda cuvintelor. sau viata dintre stele, sau dintre doua flori. totuna.

big bang, o floare-lumina, apoi intuneric, apoi iar floare-lumina.
iar si iar.
oameni.