pe șine vine toamna

Mă ascund în scoarța unui copac,
nu vreau disperare de frunze,
nu vreau să-mi aducă trenul
încă o toamnă de gânduri
aud greierii
pustiul e mult!
....
Eu așa înțeleg,eu așa văd
acest frumos- trist tablou de toamnă...

Ileana Popescu Bâldea

\"un pustiu cât
un felinar
ruginit\"
Asta e partea care îmi place cel mai mult. în rest mi se pare un pic nesincer (sau, oricum, nu e sincer până la capăt), construit, rupt.

Ileana Popescu Bâldea, bun venit în această pagină și mulțumesc pentru trecerea \"printre cuvinte\".

Raul, nesinceritatea poate veni din instabilitatea anotimpului, deci, una exterioară, prin urmare datorată celor de care mă lovesc (împrejur)... dar dacă asta ți-a inspirat, se vede treaba că textul transmite ceva stare, ceva îndoială, ceva nedeslușit, compatibil cu policromia unei toamne, apoi, ca și acțiune, „a rupe” îi este, cumva, specific, nu crezi?!
îți mulțumesc pentru trecere și opinie, ești binevenit.

Ottilia Ardeleanu

la impresia de nesinceritate contribuie \"de parcă de disperarea lor îmi arde\" pentru ca are un ton detasat de restul. ca si raul, am remarcat in mod special finalul. mi s-a parut interesant si inceputul.
daca ar fi al meu as relua ideea in alta poezie, nu-mi place nici mie sa refac, dar e frumos si totusi frant intradevar, neterminat.

e posibil să pară altfel decât am vrut, știu și eu?! senzația trăită nu mă lasă să modific, poate când mă voi îndepărta de ea.
\"de parcă de disperarea lor îmi arde\" nu ar trebui să sune altfel decât trebuie, din contră, adică să fie în ideea disperării.

îți mulțumesc mult că ai trecut și ai spus.

Ottilia

eu as vedea asa, o varianta cu mici taieturi, spre exemplu evitand expresia \"trenul trece\" as sterge acel \"trece\" si mi se pare ca se leaga cu ce urmeaza, apoi as mai elimina comparatia cu pustiul, caci felinarul ruginit da oricum senzatia de pustiu (ar ramane deci: decât gândurile mele/ într-un felinar ruginit).

cu placerea lecturii,

Florin

drăguț cum spui, Florin, am citit poemul fără \"trece\" și fără \"pustiu cât\" și este ok, dar, poemul ar trebui cumva citit/ privit/ simțit și acustic și, poate atunci, nu s-ar mai percepe ruperi, frânturi, deși, e toamnă...
mă voi gândi la aceste propuneri, totuși. mulțumesc mult pentru comentariu, trecerea prin această pagină mă onorează.

cu plăcerea de a te regăsi aici,

Ottilia Ardeleanu

personal, prima strofa m-a atras...de aceea am continuat lectura.
am recitit...si m-am oprit la
\"din scoarța unui copac
îmi aud inima
o ciocănitoare
încrustează nume

cerul a prins o plasă de
frunze\"

pana aici simplitatea a curs frumos. mai apoi m-ai pierdut intr-un amestec mult prea \"amestecat\":).

doar un cititor,

mulțumesc pentru trecere și opinie. da, tot ce e posibil ca urmarea să nu mai fi avut vreun impact asupra ta, mi se pare atât de firesc să simțim anume lucruri, anume cuvinte. pe mine mă bucură reacțiile, fiindcă simt apropierea celor care îmi bat la poartă, chiar dacă, uneori, textul nu le este întocmai pe gust.
mulțumesc. din nou.

Ottilia