În lume e vraiște

ma intreb de ce o simt ca o palma.
sau poate e doar un revers.
sau un ecou al firescului in nefiresc.

citesc a doua oara. in a doua strofa e o deschiderea unei usi.
sau a unei nasteri, totuna.
sau mai percep cum din pacatul primei strofe a iesit geamatul celei de-a treia.

si-mi amintesc, colateral, cum cineva dinafara ne critica pe noi, cei de aici, dinauntru. si stiu ca cei dinafara, din lumea cea vraiste, nu inteleg inauntrul.

nu stiu daca e o poezie, nu ma pricep. e altceva insa, ceva care a glasuit catre mine.
si cele scrise aici incearca sa faca ordine in vraistea outdoor-ului, glasuind in pustie.
ioane.

si nu, nu e doar o perceptie.
si nu, titlul nu deschide, nici macar nu lasa sa se banuiasca ce se ascunde dedesubt.

dar am trecut dincolo.

... cuvintele mă tot abat din calea unei optimizări dincolo de polemică ... osteneala mea ar putea fi veghea, poate de aceea nu sunt bun de dat mulțimilor ... cât privește luptele mele și cristalizarea lor în alegorii, mă rog, ar fi mai bine să vorbim cu altă ocazie despre ispitiri ... mulțumesc frumos de suflet aproape, trecere printre cuvintele închipuite și nuanțe personale de percepție ... la bună veghere :)