Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

dacă-i așa

... percepții de nișă

1 min lectură·
Mediu
de sub deal ruperea vrajei
și deodată muzica
îmbietor
cerul asemuit nici mâncând
altfel în chip vrednic
sug vitamine dintr-un pai lung
crescut peste coșul pieptului
suntem sănătoși stimabile
chiar dacă ne-ai luat în râs
puritatea nunții
***
așteptarea, pilduitoare
îmbrăcată în alte culori, mai lasă-ne
dacă-i așa
ne regăsim oarecum scheletic
zen
doar cel de pe scaun îngăduit
să te judece
cu mustățile foarte negre
îmi rod osul din sticlă
între ispite
***
dacă-i așa ce-mi pasă
de ce să
păstrez visările, soluția ușoară
în care suflă diavolul
când vine pe aici la vânat de paseri colibri
dă-i nu-l judeca, înghesuie-l să scrie
îmbracă-l poet în stare de libertate
în tot atâtea recunoașteri
să poată fi măcar bănuit
de stigmate suntem sătui
***
e altceva care desparte apele
derâderea
hărțuiala trecutului
tot mai rare
diminețile tot mai devreme
sar pe fereastră
pe sub dâra de lumină
cu cei care mă fură, deopotrivă
când mă gândesc să-mi caut o slujbă
printre femei cu ochii verzi
dacă-i așa
***
002.127
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
168
Citire
1 min
Versuri
45
Actualizat

Cum sa citezi

Florin Andor. “dacă-i așa.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-andor/poezie/13985682/daca-i-asa

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.