Floriana Vîntdevară

păstrez în palmă incognito liniile adânci scurte fără modulații din scoarța copacului născut cu rădăcini în pământul meu și care păstrează monumental sub un strat subțire de timp două

sunt sceptică analizez fiecare por zbiară neîncrederea între venele mele ca o fecioară cu mâinile încolăcite pe sexul lui așteptând între buze ce n-o să vină refuzul sunt goală scuip

îmi place cu trenul mă trece prin timp ca printr-un sbor cu inima în palme și bate de cinci ori fiecare clipă pe fiecare deget cu unghie pe cer. dacă nu aș avea buze:aș coase mănunchi

ca forme tentaculare cu pretexte un pumn de scuze în fiecare palmă ne mai taie din teama de a nu spune nimic zilnic nu iubim la fel ne încăpățânăm doar să pășim egal între ieri și

într-un vagon de tren cu pumni arcuiți de frig vârâți în buzunare am vorbit despre sărăcie și de ce iubim pe Nichita \"ca două culori ce nu s-au mai văzut.\" în gară pe-un colț de

mă dau de 3x peste cap pup o broască râioasă dar în oglinda mea numai cenușăreasă nu sunt tot așa cum nici tu prințul fermecat într-un reportaj deocheat un tip my kind gen \"a beautiful

tragem cortina (treaba aia înjumătățită din ideea de spațiu sau ca să potențeze un nu știu ce mister). e un pretext să ne dăm mâna iarăși într-un punct al nostru, nu al meu, nu al scenei, ci al unei

i walk alone... anormalul nu se deosebește decât conceptual de normal adică de ce le-am găsi atât de contrare?e o cireașă. să spun. lumea e proteiformă, noi îi atribuim calitatea de....sau...de

este felia de pâine ca transcendență a omului către pământul zămislirii cuvântul opalescent ca o niagara pălmuită de stânci furioasă în spumele ilarului pumnul scoarței lumești

am vrut să fiu femeie pe când purtam rochițe cu volănașe iar moș crăciun avea barbă lungă și credeam poveștile bunichii despre cum se frământă crește cozonacul din voie

ce chestie! s-a gândit un dumnezeu că nu am încăpea sub aceeași piele așa că ne-a împărțit în doi. și-a spus el că ne-am plictisi împreună încât ne chinuim să completăm zece degete

nu pereți nu ușă nu suflare doar un chip de ceară albă lipit de patru oase cu șezuta pe tălpi iau pulsul tâmplelor cu falange nesincronizat în poziția asta cu vene dilatate sunt

între un perete și altul stă plictisită o muchie pe care se frâng colțuri. îmi imaginam tavanul îmbrățișând podeaua. hm...cum i-ar sta pământului cu cerul în brațe? mai am o gură de cola și două

sunt precum o statuie cu palme din turtă dulce am cearcăne în textura nefinisată cu colțuri îmi gîdilă tălpile salteaua de frunze cu praf de lume cerșind un sens la răscruce de drumuri. am

poc poc ding ding așteaptă tu să deschid ușa și să-ți arate spatele mozaic m-am pricopsit și eu din tine cu o carie exces zaharat. pffff dar stai să-mi scot pielea cu care am lustruit azi o

obraz lipit de fereastră ea nu se sfiește să-mi taie în ochi pupilă cenușie buze violet sprâncene și frunte lămâi e atât de aproape că respiră în piele cu pale reci e târziu să mai încerc să-i

ultima farfurie din porțelan nu mai e la modă hai să mâncăm din palme și supă dintre buze îți datorez o înghițitură. neologismele sunt desculțe stau bine lângă punga de gunoi hai să vorbim

între două puncte se poate desena o virgulă cerul cade asupra unui pământ cu singur merit gravitația. pașii lasă umbre ca să își amintească pe unde să nu mai calce. când vorbim liniștea

un tic și o tac se leagă de mâini se plimbă pe o faleză din laguna albastră sub un cer ce nu și-a cunoscut rănile din tălpi. tabloul țintuit în peretele cu pătrate fără colțuri schimbă

pleci... șoptești colțuri de idei fără fond legat cu sfori de obrazul meu imperfect cizelat de faptul că mă iubești și nefaptul de a recunoaște. voi bărbații sunteți fricoși stați sub

tălpi de marmură tocită izbesc în plafon contact inefabil de trezvie și habar nu am mă sperie cred c-o rup la fugă să mă agăț de poalele mamei ca atunci când nenea cu mustăți negre îmi amintea de

singur status într-o listă dezbrăcată de sensul adevărurilor generale. busy cu ochi lipiți de enter palmă rezemată de obrazul cu forme de așteptări. să sune gândul în fereastra diformă black

pfff hmm devine anost același gust de \"te aștept\" și \"nu aș vrea să apari\" două palme se unesc să nu atingă separat, să da resimtă corul de tăceri pe un portativ cu petală

spațiile dintre noi se decupează în palme când un ultim gând alege să tacă sărutări cad pe obrazul sufletului stâng să doarmă timpul lipit de buza cerului contradicțiile noastre se înțeleg