Mediu
tălpi de marmură tocită izbesc în plafon
contact inefabil de trezvie și habar nu am mă sperie
cred c-o rup la fugă să mă agăț de poalele mamei ca atunci când nenea cu mustăți negre îmi amintea de morți.
ca un cârcel sufocant covorul îmi reține pielea cum zac cu pieptul pe spatele lui. așa cum cade lumina acum pielea asta rece și vânătă seamănă cu mine dormind pe cioburi din tine.
e prima dată că nu dau de ușă s-o zbughesc nu găsesc nici pereții să lovesc cu unghiile golurile dintre ei. tăcerea parcă a luat-o razna se agită și țipă cu părul vâlvoi. paharele ciocnesc în sănătatea lingurei care se freacă de gresia taciturnă. hainele se smulg de pe mine se îmbracă între ele să plece în club e sâmbătă.
și cerul îmi poartă pantofii
042841
0
Am avut o pauza pe aici pe agonia, acum am revenit iar si observ ca ai publicat ceva, nu gluma, bv le-am citit pe toate, felicitari pt steluta la textul din gama cu cifre.
Bravo!
Te pup, Dia