iulian vadean

Te-ai aruncat peste mine aseară (pupila ochiului meu o sărutai) fără ca trupul meu să o ceară. Erai frumoasă. Și ce grea erai... Iar pleoapa îmi căzu mai grea ca niciodată acuma chiar, când

Cum ți-aș fi sărutat sânii, femeie, cum te-ș fi strâns în brațe și aș fi coborât cu tine în ape ! Amintirea mea despre tine se pierde, se pierde până acolo unde se sfârșesc jocurile de-a

Îmi îngropasem mâna dreaptă în sângele tău de femeie murindă, în sufletul tău de femeie mirată de ape, de ochi, de oglindă. Câinii-ți lingeau rănile, sânii și frunza -vai!- frunza se oprea

Tu îmi apari netulburată, puțin confuză de zorii dimineții, de dulcea zbatere a aripei în înger. Tu-mi pari a apei și a vieții, a clopotelor pari, bătute-n veșnicie și-a rozelor petale de

Mă gândesc, mă gîndesc doar la sufletul tău, la inima ta, la albastrul gurii tale, la frunzele toamnei mirosind a culoare și-asa adorm, gândindu-mă ca tu ești coborâtă din poveste. Și

Da, eu am ucis-o ! i-am zis mamei mele arătându-i ora. Eu am ucis-o! arătându-i frunza de deasupra orei. Ea nu era albastră cum mi-am închipuit-o, ci pământie, ca ochii tăi. Ea alerga prea

Îmi spăl mâna dreaptă cu rânjetul tău de femeie apărută din orice alt fel de existență decât dorul. Am prins rădăcini in brațe și mă trag în jos, de spate. Ochiul tău de femeie bătrână vede

Sunt și nu sunt... ...jumătate apă, jumatate pământ. Prin coaste sufletu-mi se scurge: noroi și capete de cruce. Mi-e dor de tine și de noi. ...noroi, noroi, noroi, noroi...

Devenisesi putin felina si zgariai pupila ochiului meu, osul coastei mele il rosesi. Eu ma temeam de tine, de-mbratisarea ta, eu ma temeam de orice nu era verde si mirosea a sange. Ma apasa

Pe jumatate m-am nascut, pe jumatate mor, doar sufletu-mi gravitand in aer, ca-ntr-un balansor, isi plange-odihna de pe nor cazand, mereu cazand. Iar jumatatea nenascuta