dimineată cu traian

îmi privesc obrazul stâng sub lumina începutului (prea devreme să fiu trează prea târziu să mai încerc să adorm.) în pielea ciocolată, sub recele dimineții stau gânduri zgribulite ținându-se de mână „de ce da?de ce nu?„ și-n fiecare întrebare răspunsul ești chiar TU o voce lăuntrică lovește cu dispreț coperțile prăfuite ale cărții nescrise trage-ți rațiunea peste ochi! și privește sub pleoape dincolo de umoarea apoasă, cortex și stomac în sufletu-ți traianic stă nezdruncinat un colț din obrazul meu drept „de ce nu?de ce da?„ și-n fiecare răspuns stă chiar voința ta... ia-mi obrazul în palme ca pe-un feud și scoate de sub el tot ce aș vrea s-aud!