apple of my eye

[...lumea nu are capăt are lumea ei...] aprind un colț de hârtie să ardă ceva între noi. nu există nicio diferență între noi copii,noi adulți și noi cei ce vom fi. vrem toți jucării, sub orice formă, să le posedăm și să facă exact ce simțim. se spune că cea mai mare distanță dintre oameni este moartea dar eu n-am văzut-o niciodată o voi desena mică mică și atunci când mâna îmi va deveni rece să o parcurgi privind-o. mama s-a chinuit să facă din mine o vietate umană dar în râsul meu și felul de a mânca zace aceeași sălbăticiune care a țipat la naștere \"stingeți lumina!\" așa prefer să înjur și să-ți plesnesc sufletul peste genunchi să-ți scot ochii și în fine să-ți mușc din palme ca un câine flămând ca să vezi că eu iubesc ce ești, oricum și ce nu ai pentrucă eu te văd cum mă vezi și cum nu sunt niciodată. nu am maniere, nu cum ar trebui le-am folosit întotdeauna pe dos cum se hlizesc copii când mai vor o bucată de plăcintă, în loc să ceară o să plâng cu fiecare zi, fiecare colț de față ridat fiecare bătrânețe care o să te facă mai frumos, mai solemn până o să-mi împreunez buzele atât de tare să spargă în mărturisire și dacă nu ai avea un ochi, o mână, toată inima te-aș iubi mai mult cu fiecare lipsă din tine pentrucă aș avea și eu LOC