Floriana Vîntdevară

același tablou cade prost noaptea își roade genunchii de pietre cum sânge n-are varsă de sub rotulă spoială plumburie pământul se scuză ia taxiul și pleacă la revizia tehnică un tei spânzurat de

am sufletul bolnav de tine El mi-a spus că nu mai am mult de trăit ieri a murit vecina din apartamentul x azi mi-am aprins prima țigară mâine îmi ard pielea de om to be a human spirit numele

spasme dureroase îți pulsează palmele în vreme ce unghiile se frâng pe gâtul sticlei carnea ta nereușită își face portret idolatric în pielea pereților miroși a parfum de țigară ieftin precum

între două puncte se poate desena o virgulă cerul cade asupra unui pământ cu singur merit gravitația. pașii lasă umbre ca să își amintească pe unde să nu mai calce. când vorbim liniștea

cel mai înalt lucru pe care l-am făcut a fost să cobor... am ales o umbră a idealurilor și mi-am lipit-o în frunte ca pe un stigmat al dimineții iar umbra asta plină de cocoloașe mi s-a

tălpi de marmură tocită izbesc în plafon contact inefabil de trezvie și habar nu am mă sperie cred c-o rup la fugă să mă agăț de poalele mamei ca atunci când nenea cu mustăți negre îmi amintea de

Îți simt dorința până la os Atunci când mă cuprinzi între palmele aspre, palpându-mi cu nesaț Sufletul. Îmi înfigi unghia adânc în omoplatul stâng Să mă trezești cu sânge din leșinul durerii,

decor suplu nonculoare enya fond muzical gândul schimbă replici cu buzele rol principal: tăcerea arta de a teatraliza pe o scenă goală cu oase strâmbe buze inapte cugetări fără spațiu cortina de

am vrut să fiu femeie pe când purtam rochițe cu volănașe iar moș crăciun avea barbă lungă și credeam poveștile bunichii despre cum se frământă crește cozonacul din voie

ca forme tentaculare cu pretexte un pumn de scuze în fiecare palmă ne mai taie din teama de a nu spune nimic zilnic nu iubim la fel ne încăpățânăm doar să pășim egal între ieri și

pfff hmm devine anost același gust de \"te aștept\" și \"nu aș vrea să apari\" două palme se unesc să nu atingă separat, să da resimtă corul de tăceri pe un portativ cu petală

poc poc ding ding așteaptă tu să deschid ușa și să-ți arate spatele mozaic m-am pricopsit și eu din tine cu o carie exces zaharat. pffff dar stai să-mi scot pielea cu care am lustruit azi o

sunt o lume în umbra alteia mă termin cu degete și încep în colțul buzelor am tălpi și timp destul să-l calc cu pași desculți unele lucruri dor pentru că nu au ceva mai bun de făcut lumea

ultima farfurie din porțelan nu mai e la modă hai să mâncăm din palme și supă dintre buze îți datorez o înghițitură. neologismele sunt desculțe stau bine lângă punga de gunoi hai să vorbim

un tic și o tac se leagă de mâini se plimbă pe o faleză din laguna albastră sub un cer ce nu și-a cunoscut rănile din tălpi. tabloul țintuit în peretele cu pătrate fără colțuri schimbă

pleci... șoptești colțuri de idei fără fond legat cu sfori de obrazul meu imperfect cizelat de faptul că mă iubești și nefaptul de a recunoaște. voi bărbații sunteți fricoși stați sub

iar vorbim fără să ne spunem nimic... timpul se dezbracă cu tăcerea noastră surdă pe care o înghițim în noduri incerte. uneori simt cuvintele cum sângerează în colțul buzei, deseori îmi cos carnea

mi-am pus pantofi roșii restul nu conteaza îmi știu tălpile ferite de umbră cobor zilnic două trepte inexistente și uit să le urc sunt tot mai departe de un cer mut doar gândurile lui se izbesc

mă dau de 3x peste cap pup o broască râioasă dar în oglinda mea numai cenușăreasă nu sunt tot așa cum nici tu prințul fermecat într-un reportaj deocheat un tip my kind gen \"a beautiful

astăzi nu am chef de \"eu\" de mine de pielea asta ieftină scobită pe un schelete cu papuci roșii vreau să mă îmbrac în \"tu\" în zâmbetul tău ezoteric în parfumul de piersică zemoasă vreau să beau