Fără titlu

același tablou cade prost noaptea își roade genunchii de pietre cum sânge n-are varsă de sub rotulă spoială plumburie pământul se scuză ia taxiul și pleacă la revizia tehnică un tei spânzurat de corniza cerului cască ochii cu limba vânătă și vântul are tupeu trece grăbit aproape mă trântește el scuze n-are sunt în aer cu miasmă ca un strigoi fără costum de ocazie ... banca asta din cenușă e numai bună să-mi rezem gândurile nu regret nimic din ce am făcut destul regret tot ce nu am fost în stare să duc la capăt scuzele sunt precum amantele. un refugiu scurt poate plăcut al conștiinței minciuna este ca o femeie machiată strident. un adevăr mascat nu cearta este momentul neplăcut al conversației, ci tăcerea nu de singurătate mă tem, ci de întâlnirea cu sinele ca și apa nu am gust doar căldură sau răceală capăt conturul vasului unde îmi scurg viața nu te iubesc iubesc ceea ce am devenit prin tine