palme lipite

funebru poemul tau, dar foarte frumos construit. in fond avem nevoie chiar de haine...;)

cu stima Paul

Paul,
Cu prima ocazie, pentru acest prim semnal la acest prim text al meu dintr-un ciclu mai amplu (\"Hainele\") îți dau cămașa de pe mine. E în carouri - negru, mov și ceva sur - cu două buzinare la piept. Vorbesc serios: ți-o dau! E a ta!

O poezie cu o putere de evocare deosebit. Un dulce aer nostalgic.

UAU!
Flavius asta e!
Vom tot continua să tot urcăm pe Dealul cel mai mare
de la Bălănești - uite-te pe hară. e cea mai ridicată în ceruri înălțime a Republicii Moldova (după cum indică și \"Cubul de zahăr\") vizuavi de Ceahlău, pe care o văd și eu de la mama din ogradă, cotă patru sute și ceva de la nivelul Mătii ) Negre(...
Mulțam pentru puterea de evocare în sine!

Bunătate!

adevarat, poem cu mare putere de evocare.
imi plac... \'Stanescu acela muced (decupat din Luceafarul)\' si tare mult versurile: \'hainele acelea lipsite de sens fără tine
peste care te mai văd uneori aplecată
cu palmele strîns lipite,
fără mine-ntre ele.\'

am citit de cateva ori sa vad de ce \'concrescute\'pare ca nu-i din acest poem, pare luat cu imprumut si numai pana cand vei gasi cuvantul...acela.
si tot caut alternative cu alte sonoritati, din alt registru. dar s-ar putea sa fie doar o impresie indusa de \'raritatea\' termenului.

frumos poemul acesta.

îți ofer și eu felicitările mele pentru acest nou ciclude texte (\"Hainele\"). începutul e bun. descrierea alunecării mîinilor ei pe haine, care parcă ar prinde viață în atîtea descriptive. există o fermă încredere în ritualul dat, vibrante sentimente de dragoste, mișcare continuă...
e structurat bine, mi-a plăcut.
în plus am citit vara asta romanul tău din 91 \"Cubul de zahăr\". foarte interesantă povestea cu Dora, Sava, Veterinarul, cerbul, mistreții și cubul perfect din buzunar. sincer am rămas surprinsă. foarte frumos.

o poezie cvasielegiaca, construita pentru a retine clipa iubirii dintai in \"palmele strîns lipite\",
pentru a reda timpului trait frumusetea inceputurilor poetice ai acordat semnificatii noi lucrurilor si ai inlocuit \"hainele acelea lipsite de sens fără ea\" prin cuvinte-simbol peste care trece usor amintirea...
aprecieri, amalia

Mă văd nevoit să-ți mărturisesc următoarele. Această poezie a început de la o frîntură de vers care suna așa: „Hainele concrescute cu trupul...” Adică ideea de „concrescut” a stat la baza poemului, însă pe măsură ce am înaintat în elaborarea lui, mă rog, a fost umbrită de alte elemente, impunîndu-se și un alt limbaj. Oricum, îi datorez acestei idei întregul poem. Și deși sunt de acord cu observația ta, țin să o păstrez în continuare în semn de, vorba vine, recunoștință!
Îți mulțumesc pentru o lectură atît de atentă!

Uite că am parte de-un început de toamnă cît se poate de încurajator. Pe lîngă că ți-au plăcut „palmele lipite”, sunt extrem de emoționat că cineva a rezistat pe căldurile din vara asta să-mi citească romanul „Cubul de zahăr” și încă ediția din 1991 (ediția a doua, „revăzută și cristalizată”, a apărut în 2004 la Ed. Cartier). Îți promit, drept recompensă, un exemplar din noul meu roman „Avionul mirosea a pește” (publicat, fragmentar, chiar aici, pe Agonia.ro) ce urmează să apară cît de curînt, sper, la Editura ARC.
O toamnă cu zeci și sute de motive de inspirație!

Amalia,
De fapt, cum ai și observat cu ochiul tău care vede tot ce mișcă în front-ul poetic, acest poem este chiar o elegie. Dar cine ar îndrăzni în ziua de azi să spună că scrie elegii?! Vai, ar risca să moară înțepat de spinul unui trandafir!
Cu palmele strîns lipite întru sănătatea ta – Nic.

Nicolae, un poem construit aparte. Reusesti sa eviti cliseele si construiesti un peisaj bine conturat, apocaliptic pe alocuri. Felicitari pentru forta imaginilor si pentru sentimentele care se desprind de aici.

Mi-a placut acest poem, l-am perceput aidoma unei metamorfoze

felicitari

petre

multumesc,
si eu care sunt de prea multe ori tristă, acum îți mulțumesc pentru frumusețea tristeții. Suntem \"haine\" sau \"zdrențe\", uneori
ne regăsim iar și iar \"între palmele strânse\"
te mai caut spre bucurie și odihnă

triste, timpul ce trece și pune amprenta su ceea ce am fost, timpul ce a crescut împreună cu noi, presentul ce trăiește trecutul cu ajutorul a ceea ce a rămas în amintirile noastre. Am fost ceea ce nu am știut, suntem ceea ce alegem și putem fi un mâine ca și o zi nouă.

Petre,
Reușești să mă convingi că merită să tot trăiesc scriind.
Mulțam.

Diana,
Palmele noastre lipite întru „bucurie și odihnă” vor spulbera orice fărîmă de gol dintre ele. Mi-a plăcut f. mult sintagma „frumusețea tristeții”. O toamnă cît mai aurită în continuare!

Davide,
Plecăciuni pentru: „Am fost ceea ce nu am știut, suntem ceea ce alegem și putem fi...” Mă simt extrem de onorat să citesc această mărturisire în dreptul textului meu. Rezistență în amintiri!