Florian Antonescu

Nu e păstor în mine, Nici oaie. Ci doar un lup flămând Ce-și pune uneori haina de păstor Sau lâna de aur Și crede că e păstor flămând Sau ca vor veni argonauții Repede, repede "Uite-i acuma sunt la

cârnat uitat în frigider spune-mi adevărul există viață după ce se termină viața ? știu babele ceva tainic când se închină la icoane de lemn pictate prost în ferecături de argint lucrate

O poezie simplă, ca lumina, dar cu cuvinte vagi, mesaj complex, cu nuanțe subversive ca rugina pentru a trezi în suflet un reflex al celui ce nu ai fost niciodată dar care ai

Haide și du-mă-n spate până la ani o sută Ce dacă ai fost tânăr și fără de păcate ? Prin apa fără stele plutesc hidos umflate Speranțe înecate ce-abia încep să pută În noaptea asta lungă

bărcile pleacă spre larg lăsând viața în urmă, chiar dacă nu se mai vede, tot nu poți uita că e acolo umbrele noastre tremură pe valuri arătând cât ne e de frică cine știe dacă vom ajunge

ai ars copilăria pe altare jertfind-o unui zeu care rânjește pentru-a mânji cu auriu un pește să mintă că nu ești un oarecare prost cu iluzii. deci te pregătește, uitând că viața nu-i o

până și umbrele au părăsit abisul acesta zăvorât care se numește inima mea unde e băiețelul de altă dată el știa să privească în jur cu uimire și nu cunoștea gustul disprețului O, tată amar care

Unde îți sunt bărbații, poezie ? Azi doar metrosexualii te mai poartă Flamură flască dusă în robie Veselă ca un steag de mort la poartă Sumbri mai păstoresc această artă, Poeți

Copii ai nimănui ce lumea-i pișă Pe capul gol, cu multă-îndemânare, Pentru că au o urmă de onoare Și nu vor să subscrie la pastișă Nu plângeți că trăiți vremuri barbare Se va găsi și pentru

Pândind la fiecare colț de stradă, Trec lampagiii cu lumina-n spate Și-o vând mereu la sfert și la jumate. Trec cârnățarii lacomi dupa pradă! Pe gâtul tău au înflorit

Nu mă-ntreba ce-aș vrea să iau cu mine Nu merit întrebarea asta proastă Poate voi naște-n acea clipă vastă, Un funerar cortegiu de asine Să care vestea care nu adastă Că dincolo de marile

S-au terminat țigările pe seară Nu am nici vin tristețea s-o înece Pe nesimțite încă o zi trece Grăbind prin miezul nopții ca prin gară În cana neagră de cafea amară Văd

să ne iubim înainte să ne sărutăm sufletele noastre să cânte că ne-am împlinit chiar prea devreme chiar dacă prea tarziu fericirea e un cuvant să nu exagerezi va veni și ultima clipă chiar

Lan rodind bogat Susură galben pârâu Chilot de babă

aveai o fustă cu buline multe și părul tău nu cunoștea vopsea atrasă de preocupări adulte aveai o fustă, când din cer cădea părtinitoare noaptea să ne-ascundă, ce-aluneca dezvăluindu-ți