Florian Antonescu

până și umbrele au părăsit abisul acesta zăvorât care se numește inima mea unde e băiețelul de altă dată el știa să privească în jur cu uimire și nu cunoștea gustul disprețului O, tată amar care

Unde îți sunt bărbații, poezie ? Azi doar metrosexualii te mai poartă Flamură flască dusă în robie Veselă ca un steag de mort la poartă Sumbri mai păstoresc această artă, Poeți

S-au terminat țigările pe seară Nu am nici vin tristețea s-o înece Pe nesimțite încă o zi trece Grăbind prin miezul nopții ca prin gară În cana neagră de cafea amară Văd

Copii ai nimănui ce lumea-i pișă Pe capul gol, cu multă-îndemânare, Pentru că au o urmă de onoare Și nu vor să subscrie la pastișă Nu plângeți că trăiți vremuri barbare Se va găsi și pentru

Pe când eram mai tineri, cu pieile frumoase Și indecent întinse între nisip și soare În unde de mătase eu ți-am cântat prin oase Netemători de vremea uitărilor amare Adesea fericirea a fost

Ai pleoapa neagră urs al păduricii De plânsul viselor ce le-ai ucis în fașă Chiar îngropând iubirea ta cea lașă Nu poți scăpa de dublul ascuțiș al fricii E seara care aprinde licuricii Și-n

Pe malurile vieții tristețea să le-o îmbuni Ai poposit adesea în nopțile amiezii Și-ai ascultat chemarea călăilor nebuni Cu mâinile lor albe ca laptele zăpezii Rotindu-și ochii

Se scutură înserarea, prin grădini Trec îngeri tandrii răsfirând petale Stârnind dorința dulce în pielea moale Și în căpruii ochii ei străini Iubita asta

Nu mă-ntreba ce-aș vrea să iau cu mine Nu merit întrebarea asta proastă Poate voi naște-n acea clipă vastă, Un funerar cortegiu de asine Să care vestea care nu adastă Că dincolo de marile

Catrenul timpului pierdut Minutele sunt melci siniștri Sterili, alunecoși și lungi Cu apucături soporifere Și plângi și plângi și plângi și plângi *** Catrenul fiului iubitor A venit

E vremea cărnii vechi și obosite Care-n zadar încearcă să mai geamă Sau să-și înece plânsul, căci i-e teamă De terminarea clipelor sortite E vremea cărnii așteptând în toamnă Cărând funest în

Peste strada cu bufonii ce-și duc gândurile-n palmă Vine noaptea și piticii de pe umeri vrea să-i culce Strâns înfășurați în păru-ți să-ți vegheze somnul dulce Pe cearceaf cu margarete mirosind