Poezie
Sonet nocturn
1 min lectură·
Mediu
S-au terminat țigările pe seară
Nu am nici vin tristețea s-o înece
Pe nesimțite încă o zi trece
Grăbind prin miezul nopții ca prin gară
În cana neagră de cafea amară
Văd ursitoarea, în april pe zece,
Menind grăbită-n dimineața rece
Unui copil, când îi e dat să moară
În savurarea patimilor proaste
Nimic nu-ntrece clipa efemeră
Urmașilor le dăruim, nefaste
Poteci cu spini să-i ducă la himeră
Să le mănânce sufletele caste
Salvat va fi doar cel ce nu mai speră
001.556
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Florian Antonescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 82
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 14
- Actualizat
Cum sa citezi
Florian Antonescu. “Sonet nocturn.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florian-antonescu/poezie/13988382/sonet-nocturnComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
