Poezie
Desertăciune
1 min lectură·
Mediu
bărcile pleacă spre larg
lăsând viața în urmă,
chiar dacă nu se mai vede,
tot nu poți uita că e acolo
umbrele noastre tremură pe valuri
arătând cât ne e de frică
cine știe dacă vom ajunge
să mâncăm sau să fim mâncați
când mă iubeam,
lumea părea mai bună
acum adâncul tace
și simt că nu se mai teme de mine
iată, leviatanul se apropie
ochii lui triști sunt plini de înțelegere
cum să iți prinzi singur sufletul în cârlig ?
este o deșertăciune să nădăjduiești în izbândă
bărcile se întorc la țărm
și toți se bucură prostește pentru tine
nici de data asta nu te-ai aruncat peștilor
nimic nu e mai rău decât înțelepciunea
001569
0