Îmi era bine cu Mihnea. Și totuși, uneori se căscau între noi prăpăstii de neînțeles. De neînțeles, tocmai pentru că elementul generator era lipsit de însemnătate. Sau, poate, doar aparent
Ai tăiat două aripi
ce cu greu vor mai putea învăța zborul
chiar și cusute
la loc
nicio aripă nu-și mai aduce aminte să zboare
odată frântă
odată înfrântă...
cu sânge rece
ai tăiat două
mai trece o zi
fără tine
luna
îmi face cu ochiul prin geam
consolator crede ea
adică vezi Doamne și ea ar fi singură
dar eu nu m-am născut lună
eu m-am născut femeie
care se vrea
iubită
O dată la trei
anotimpuri
cutia poștală se umple
cu jumătăți de scrisoare
n-am învățat să dezleg ghicitori
și totuși
o dată la trei anotimpuri
îmi zdrobesc neuronii
să deslușesc înțelesuri
Îmi beau ceaiul
acesta amar
privesc printr-un ochi de fereastră
o frunză
dar n-o văd
ascult o pasăre
pe care n-o aud
gândul îmi zboară ca un Inter-City
în timp ce viața
mă depășește
ca un
Pe-aici
aceeași liniște
aceeași câmpie
un soare arzându-ne-n ciudă
când și când o ploaie repede
peste pământul nesătul
nicio denivelare nimic
doar sufletul mai chircit pe zi ce trece
sub
Nici
liliacul acesta din drum nu-și merită durerea
de-a înflori pentru nimeni
și-apoi
ce atâta-nflorire
cine are nevoie de ea
nu-i decât o altă
minciună
printre atâtea minciuni
mai bine
Sunt o fântână
secată
iar cumpăna mi-e strâmbă
odată
aveam o apă limpede
atât de limpede încât
mi se citea în ea sufletul
(pentru cine știa să citească)
Un Trecător însetat
s-a aplecat
Ce falsă primăvară
se-arată pe-afară
ce tristă iarnă
hălăduiește în noi
și-așa nu are
cine să le mai cânte
căci rând pe rând
poeții ne mor
ce primăvară
înșelătoare
dar nu ne mai miră
Ce-o fi având toată
lumea asta cu mine?
Ionică m-anunță spășit
doamnă am pus-o a crăpat iar filtrul
bețivanul de Vasile și el
doamnă s-a spart țeava de apă potabilă
lasă nea Vasile
bine că nu
Mai știi când îți spuneam
de grădina mea cu meri înfloriți
în toate anotimpurile?
Într-o noapte-am visat
că merii toți se transformaseră
în șerpi
mă urmăreau peste tot
mă sufocau
mi se
Bătrâna cu flori
mi-a întins lăcrămioare
de obicei cumpăr
le ador
azi doar
i-am zâmbit i-am întins o monedă
și-am trecut mai departe
a alergat după mine
Ia-ți florile
nu primesc de
Ce vipere aceste vise
care mușcă din noi
până la sânge!
Eu am o ladă de zestre
în care îmi găzduiesc visele
din când în când
mai trag cu ochiul
prin gaura cheii
mai zăresc câte
Ne-om lepăda noi
și de iarna aceasta
măcar de dragul
primăverilor și-al toamnelor
pe care
mi le-ai promis
om topi și sloiurile
căci arderea
nu se întreține
cu avertismente gen
atențiune!
a fost odată
o fetiță
cuminte ca toate fetițele
care se juca frumos
cu păpuși
din cârpe
înfășurate pe linguri de lemn
în timp ce se visa
o altă păpușă
mare frumoasă
îmbrăcată-n
de-a lungul timpului
mi-a fost milă
- și cât urăsc sentimentul! -
nu doar de oameni și animale
ci și de lucruri
neînsuflețite
îmi era milă
de omul de zăpadă
pe care copiii răi
îl loveau cu
există și o tristețe
a sărbătorilor
tristețea oamenilor singuri
închiși în case
neștiute de nimeni
singurătatea aceasta
demnă
își are solemnitatea ei
aducând parcă puțin cu
solemnitatea
în plină iarnă
o primăvară s-a coborât peste noi
au înmugurit vișinii
și merii
pe bune!
am câteva
crenguțe în glastră
privindu-le mă gândesc
că mai există minuni
și nu doar aceasta
printre
sunt multe întrebările
răspunsuri mai puține
nu mai am curiozități majore
despre univers și materie
nu c-aș fi aflat tot ce-aș fi vrut să știu
am mai înțeles apoi
că unele răspunsuri
n-am să
Iubitule
pășesc încet
prin labirintul
sentimentelor tale
pășesc ușor
spre a nu-ți trezi
vechi dureri
tu iartă dacă uneori
pașii mei lasă
urme pe suflet
e numai iubirea
această madamă
m-am întrebat dintotdeauna
ce simte un copil
când află
că nu există moș Crăciun
trebuie să fie
ca prăbușirea unei lumi
suntem prizonierii certitudinilor
când una ni se destramă
redevenim
Cândva
în vremea copilăriei mele
aveam un câine
singurul nostru câine care a stat în lanț
Îl chema othello
nu pentru că era gelos ci
pentru că era negru
Othello era
cum să spun
se deosebea
FD