Păpuși din linguri de lemn

felicitari pentru acest poem poveste-minune, pentru simplitatea reliefului
si pentru cat de mult spune, mai ales ca e un poem pentru noi, femeile, SAU mai bine zis un poem despre cum se vede intr/o femeie

e multă nostalgie aici, în povestea fetiței ce a fost odată... textul e năvalnic, nu te lasă să respiri, se citește într-o clipită :). e interesanta imaginea iubirii ce nu circulă în ambele sensuri, nu e suficient să îmbraci linguri de lemn și să le iubești, ele nu vor deveni niciodată ființe... dar de, e credulă fetița, așa va rămâne mereu...
fain,
mai trec,
alex

un poem blind
despre povestile noastre

ale fiecaruia
acoperite cu tone de timp , ca un desert
apoi lingurile de lemn, da , au fost si pe la noi prin viata....

multam ca te-ai uitat tu in urma si ne-ai spus!

Într-adevăr simplitate, sensibilitate și acuratețe a versului, expresivitate dar printre rânduri se poate citi și o oarecare frustrare a autoarei, probabil care ține mai mult de domeniul unui trecut nu foarte fericit. Dar asta numai autoarea o știe. Noi doar o bănuim. E bine. E foarte bine.

Mulțumiri vouă pentru rezonanța cu acest text și impresiile lăsate. Dacă mă așteptam să placă fetelor, băieții mi-au făcut o surpriză. Plăcută. :)
Silvia, îmi place că l-ai numit poem-minune și că l-ai simțit așa, ca pentru noi.
Alex, foarte interesantă interpretarea ta cu lingurile de lemn care nu vor deveni niciodată ființe.
Anni, mă bucur, mă bucur că au fost și pe la voi prin viață. Cine s-a jucat cu astfel de păpuși, păstrează în suflet o altă dimensiune a lumii, aceea ce trece dincolo de real, de rațional... Când ai o păpușă adevărată, imaginația lucrează puțin. Când reușești să vezi o păpușă într-o lingură, eheeei!
Nae, Nae, cum văzuși tu ceea ce credeam că numai eu văd? Ori ești psiholog, ori ai o mare sensibilitate. Înclin spre varianta a doua, că te-am văzut în carne și oase, dar mai ales în suflet, și-am înțeles.
Trecerea fiecăruia dintre voi mă onorează.

Am vrut să zic poveste-minune, iar nu poem-minune.