Nu răstigniți iubirea

ma opresc doar pentru ca sunt revoltat de titlu

doamna, dumneavoastra supraestimati puterea acestei specii viermanoase

pai noi nu suntem in stare sa defrisam toata planeta, sa spurcam toata raurile (ca sa nu mai vorbesc de mari), sa infectam aerul muntilor (stiti ca sunt zone imense din jungla amazoniana in care omul modern nu e in stare pur si simplu sa intre - chiar cu buldozerele sau cu tancurile lui exceptionale?) noi nu suntem in stare nici acum sa ucidem ultimii tigri albi

si dumneavoastra va imaginati ca omul e in stare sa \"rastigneasca\" iubirea?

Pai iubirea e acilea hat, cu mult inainte de inaintea stramosilor stramosilor nostri - ea aproape ca habar n-are de noi, in fond o cam doare in fund de niste viermisori ca noi

si apoi ganditi-va: cu totii toti suntem cam 6 miliarde, adevarat?

un calcul simplu ne arata ca daca fiecaruia i-am acorda 1 metru patrat, noi, toata specia asta a noastra, retineti, negri, galbeni, albi, crestini, cretini etc - am ocupa nici mai mult nici mai putin decat fix 6 miliarde de metri patrati

ceea ce inseamna, va spun eu, ca am calculat - cam suprafata judetului Brasov (Romania)

daca am reprezenta planeta Pamant, printr-un mar, mi-ati putea arata, pe suprafata acelui mar, bacteriile adunate pe suprafata echivalenta a judetului Brasov?

nu vi se pare ca suntem, cu totii, cu coada nitzelus prea sus?

(ma scuzati daca v-am supus la acrobatii mentale prea brutale pentru fragilitatea dvs - ca sa nu spun sensibilitate)

Această „specie viermănoasă” se numește om și a fost creată de Dumnezeu.
Înțeleg că sunteți revoltat, dar nu prea înțeleg datorită cui.
Vă mulțumesc pentru atenția acordată textului, fie și numai datorită titlului. Altfel, fiecare cu... sensibilitățile sale.

și frumos spus că:

doar sufletul omului
nu se poate schimba
robotiza
electroniza
și singură iubirea
nu poate fi înlocuită
cu niciun surogat fie și perfect.

Cu alte cuvinte iubirea, ca și sufletul, este de origine divină.
Statisticile le fac oamenii

Cu gânduri bune

Da, iubirea ne vine de la Dumnezeu. Doar că noi, uneori, nu prea știm ce să facem cu ea. Se întâmplă să o îndreptăm asupra ceea ce/ cui nu știe să o prețuiască.
Mulțumesc, Nicolae Tomescu, pentru prezență, cuvinte și înțelegere.
Aceleași gânduri bune,

Mă bag și eu în vorbă, că-mi place subiectul.
După mine, treaba stă așa: fiecare om este dotat din naștere (di-vină fiind nu contează cine, accept orice ipoteză) cu o cantitate oarecare de iubire. Marea diferență dintre oameni nu constă în cantitatea inițială, ci în destinația pe care i-o dă fiecare. Unii își rezervă pentru ei cea mai mare parte (vezi Narcis), alții își revarsă din prea plin celor din jur. Cele mai periculoase sunt extremele.

oricît aș lectura textul (scuze autoarei pentru franchețe)căci \"poezie\" nu-l pot numi, în pofida bunelor lui intenții, nu găsesc decît o poetizare seacă, vag emfatică, nimic original în discurs; prefer vorba d-lui Șerbănescu să citesc despre frămîntările existențiale ale unui viermișor dintr-un măr, fiindcă evident temele generoase, abordate în acest mod, nu scriu poeme inspirate!

Norică, de acord și nu prea cu tine. De ce spun asta? Iubirea nu are unități de măsură. De aceea termenul „cantitate oarecare” îmi pare nelalocul lui. Cred că atunci când vine vorba de iubire, nu există limite. Dar, sigur, înțeleg ce ai vrut să spui. Mulțumesc de semn.
Gheorghe Recheșan: bine spus! Cât despre scuze, nu este cazul. Avem nevoie de sinceritate, într-o lume din ce în ce mai falsă. Desigur, cu condiția ca sinceritatea să nu se transforme în mitocănie. Una este să-i spui unui om că e urât, și alta să-l învinovățești pentru asta. Sinceritate înseamnă: „Măi omule, natura n-a fost prea generoasă cu fizicul tău, așadar nu te numeri printre frumoșii omenirii, dar sunt convins/ă că există alte calități care să compenseze asta”. Mitocănia sună altfel: „Ascunde-ți naibii fața aia, că-mi vine să borăsc când te văd”. Între cele două, e o graniță destul de fină care lesne poate fi trecută, cu sau fără voie.
Mulțumesc pentru sinceritate!