Poezie
Lanțul
Gânduri expirate
1 min lectură·
Mediu
Cândva
în vremea copilăriei mele
aveam un câine
singurul nostru câine care a stat în lanț
Îl chema othello
nu pentru că era gelos ci
pentru că era negru
Othello era
cum să spun
se deosebea de alți câini
pentru că își iubea lanțul
zău dacă puteam să-nțeleg
Când o înduplecam pe mama
să mă lase să-i dau drumul
alergam într-un suflet la el
îi așezam zgarda jos
și-l incitam la joacă
mă urma vreo doi pași
apoi mă privea într-un fel anume
ca și cum ar fi spus
acolo îmi e locul
și se întorcea lângă lanțul lui
Mie nu mi-au plăcut niciodată lanțurile
le-am rupt le-am făcut bucăți
ducă-se!
Doar de o vreme încoace
iată că iubesc unul
e lanțul acela
care mă leagă de tine
ca un cordon ombilical
Nu râde!
și dacă cineva ar încerca să îl rupă
eu
m-aș întoarce la el
precum odinioară othello
pentru că eu îmi iubesc lanțul
și
locul meu e acolo
acolo îmi este locul
pe care
l-am căutat
îndelung
001.920
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 170
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 42
- Actualizat
Cum sa citezi
Florentina-Loredana Dalian. “Lanțul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florentina-loredana-dalian/poezie/13945360/lantulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.