Să nu visezi

...în celelate. Dar cine le respectă?

A unsprezecea poruncă (care de fapt în Biblie nu există) : “să nu visezi”, contrastează cu starea poetică de reverie, melancolie, elegie.
Doar coșmarurile mușcă din carnea psihicului, visele se derulează în minte ca un film frumos.

cu ochi albaștri... :)
e interesant cum conturezi atmosfera acestor gânduri, par tare simple, dar dincolo de simplitatea asta voita, asumata se simte o mare de frământări, o nostalgie adânca... Poezia atrage prin sinceritatea și directetea discursului. As elimina \"- să nu visezi! –/?\", se înțelege...
cu sinceritate,
alex

Petru, destul de mulți le respectă. Iar unii, poate și mai mulți, se străduiesc.
Răzvan, dar ce te faci când te trezești din filmul acela frumos?
Alex, mă bucură aprecierile tale și îți mulțumesc pentru sugestia de final. Cred că ai dreptate.
Vă mulțumesc tuturor, Petru Gârda, Răzvan Rachieru, Alexandru Gheție.

Precum am mai spus, ceva din trecut o macină pe autoare, un eveniment, un moment macabru, un coșmar care nu încetează să mocnească sau poate doar noțiunea de \"trecut\" o face să mediteze. Trecutul e singurul fenomen ireversibil ceea ce este și bine și rău. Bine, că nu se repetă dacă a fost rău, și rău, că nu se repetă dacă a fost bine. Poezia de mai sus \"te prinde\" și te trimite în trecut, lângă autoare. Îi simți pulsul și gândurile. Oare de ce unii oameni care debordează de optimism au în subconștientul lor sincope care nu se șterg niciodată. Ce bine că nu ne știm viitorul!?

Așa este, Nae, suntem munciți de trecut. Dar, pentru mine, o formă de a azvârli „ghimpii” care mă macină este scrisul. Cât despre optimism, cred că Dumnezeu îl așează în proporție mai mare în structura acelora care au mai multă nevoie de el. Zic și eu... Și-apoi, tu poate știi mai bine decât mine că trebuie să primim totul așa cum ne este dat, zâmbind și, dacă se poate, făcându-i și pe alții să zâmbească.
:)