Florentina-Loredana Dalian

Liniștea nopții – mireasma iasomiei tovarăș la drum

în copilărie uneori îmi imaginam fericirea ziceam că pesemne fericirea e atunci când prințul cel frumos te duce pe un cal alb în palatul său cu zeci de odăi cu sute de servitori credeam

ce crezi e drumul cel care ne alege pe noi sau ni-l alegem singuri? mă gândesc la două șine de cale ferată între care o annă karenină își află nemurirea prin murire mă întreb dacă a fost

fără confuzii! dintre atâtea esențe tari parfumuri sofisticate obținute în laboratoare de primă clasă eu aleg parfumul lăcrămioarelor – pentru zi și pe cel al reginei nopții – de

mi-ai tatuat bărbia sărutându-mă asta-mi place mi-ai tatuat și o rană pe inimă vorbindu-mi de lucruri care ne despart asta mă doare cineva spunea odată cât de greu se scot tatuajele eu

Anunț important pentru țară ce dacă țara arde și... pompierii sunt în vacanță vorbesc de pompierii mei pe care de fapt i-am concediat le-am dat și salarii compensatorii să stea cuminți să nu

Mă bântuie o așteptare mai grea decât plumbul într-un suflet ușor ca un fulg de nea proaspăt așezată Așteptarea aceasta e cum să spun? e altfel decât toate așteptările căci la capătul

Nu trageți în soldații neinstruiți! Eu n-am învățat să mă adresez generalilor Pe vremea când eram soldățică la salutul meu milităresc ei răspundeau cu săru’mâna Ce vremuri tânără frumoasă că

Ce-ai căutat, în strai de sărbătoare, Precum un cavaler de altădată, Într-un oraș cu toamnă deocheată, Cu gropi, gunoaie, praf scăldat în soare? Răspunsul, de nu-l știi, ți-l dau îndat’: Ce-ai

Uneori așteptările ne sunt răsplătite căutările își află pe cel căutat chiar dacă uneori fără a băga de seamă mai greșim cărarea mai încurcăm drumurile înainte de Gara finală în care ne

Prima zăpadă ne-a prins nepregătiți eu aici tu dincolo E prima și ultima zăpadă care ne va mai găsi la distanțe care se numără în kilometri prima și ultima zăpadă când tu nu-mi

Știi mă gândeam la mine Moș Crăciun a venit într-o toamnă așa neconvențional fără barbă fără haină roșie doar într-un costum sobru elegant și neapărat cu cravată n-avea sanie n-avea

Astăzi tăcerea îmi e cea mai bună prietenă La ce bun vorbele dacă uneori pot fi ne-nțelese alteori mincinoase alteori pietre de aruncat cu ele în păcătoși astăzi în loc de atâtea

La școală nu se învață unități de măsură pentru Iubire Un înțelept zicea că așa ceva nu există Un altul îmi spunea (chiar astăzi!) că iubirea se măsoară cu fapte Eu nu contrazic

Să facem dragoste femeie îmi spui Golită de haine îmi dezbrac rând pe rând ca într-un strip-tease amețitor toate barierele toate convențiile îmi arunc cu nerușinare toate rușinile ca și

Nu pot să sufăr pe acele femei care au îndrăznit să-ți fie înainte de mine Iertare! Le-aș aduna pe toate le-aș înnoda le-aș face funie și legate de-o piatră de pe inimă le-aș da

După plecări nu m-am dat în vânt niciodată Cineva spunea că a pleca înseamnă a muri puțin Dar și mai puțin mă dau în vânt după plecările mele de luni Eu nu eu nu simt că mor atunci

Sau poate viața aceasta e astfel făcută încât uneori ca-ntr-o linie de cale ferată cineva mai încurcă mersul cineva mai schimbă greșit macazul aprinde lumina verde a semaforului în loc de

Azi m-am întâlnit cu Peștișorul auriu Zi repede trei dorințe, că mai am și alți clienți Să vină! A doua Să vină! A treia La fel Ești total neinteresantă și lipsită de

Ne desparte un drum rutier în formă de doi tot e bine măcar drumul să nu fie singur Ne mai despart niște ani niște senzații netrăite și doar uneori și pe termen

„Am și eu o părere dar nu sunt de acord cu ea” că lumea a-nnebunit Toți aleargă unii după hrana zilei de mâine alții după cea a generațiilor viitoare alții puțini după voturi Se construiesc

Nu-i nimeni atât de deștept să-și prevadă nefericirile sau bucuria nimeni nu pleacă la drum fără să creadă Întrebi ce vrei s-ajungi când te-oi face mare Răspund un chimist