No new messages

Spre deosebire de poeziile precedente, mesajul de mai sus iese din tiparul cu care ne-a obișnuit autoarea și chiar din stilul clasic meditativ cu care ne acomodasem. Aici întâlnim prezentul și nu un trecut cu sechele și obsesii, întâlnim un prezent tumultos și obositor, caracteristic epocii actuale. Nivelul artistic scade tocmai prin tehnicismul(sic) și pragmatimul zonei temporale pe care o traversăm. Autoarea s-a eliberat de presiunea trecutului refulând nepăsător, persiflând inevitabilul ce se întâmplă aevea. Există ironie. Există sarcasm dar lipsa metaforei ne scutește de meditație.

Nae, cineva-mi spunea: \"Nu te mai iluziona că scrii poezie, poezia ta e tot un fel de proză\". Cred că textul acesta ilustreză cel mai bine cele de mai sus.
Mulțumesc de opinie, de interpretare. Și să mai vii!

Nici eu nu mă omor după versul alb. Desigur,în versul clasic, rima și ritmul bine proporționate prozodic, conferă poeziei mai multă muzicalitate decât stilul modern în care aceste caracteristici , de obicei, lipsesc.În schimb, versul alb care nu te încorsetează cu rigorile prozodiei poate fi mai profund, mai metaforic sau uneori mai explicit. Marii poeți moderni,ex. Nichita Stănescu, au ritm și muzicalitate chiar și în versul alb mai ales lecturat cu talent actoricesc. Sunt și versuri rimate și ritmate care nu prezintă calități poetice deosebite chiar dacă aparțin unor poeți geniali. Aici m-am gândit la oportuniști și exemplific cu versurile lui Arghezi : \"Ai născocit pe-ncetul/ Uneltele cu care / Ți s-a făcut mai dârză voința și mai tare...!\" Are și rimă și ritm dar spune un lucru comun, banal, o constatare la îndemâna unui elev de clasa a patra. Bacovia reușește în versurile lui albe un ritm si o muzicalitate incofundabile.Iată un amfibrah perfect într-un vers alb: \"Te uită cum ninge Decembre...!\" Deci, să iubim și versul alb dar...ei, aici,e aici. Trebuie să transmită mesaj, emoții și plăcerea de a-l citi cu ușurință. Consider că orice sriitură trebuie citită și răscitită de autor înainte de \"a-i da drumul\". Orice prepoziție, conjuncție etc. să fie la locul lor, să nu se repete, să nu folosim cuvinte superflue, de umplutură, virgule puse unde trbuie. Virgula ajută la respirație. Dacă o pui unde nu trebuie sau nu o pui unde trebuie, virgula îl sufocă pe cititor.Iată că și banala virgulă contribuie la frumusețea versului. Trebuie evitată cacofonia, lucru mult mai ușor în versul alb decît în cel rimat. Și sunt multe de spus. Esențial rămîne, totuși, mesajul.

\"scriitură\" \"trebuie\" (am tastatura folosită și de nepotul meu de un an și jumătate dar în alte scopuri) deci scuze pentru scăpări

Nae, la cele spuse de tine eu nu mai nimic de agăugat. Pentru că... sunt de acord cu tine. Cât despre preferințele mele, eu simt că citesc poezie, doar atunci când are rimă (și mesaj, evident!). Iar în ceea ce privește preferințele ca și autor, rămân „condamnată” la proză, înțelegând prin aceasta că cel mai mult îmi place să scriu proză.
Despre virgulă, poetul George Filip din Canada mi-a spus ceva care m-a și amuzat teribil dar m-a și pus pe gânduri. A văzut niște „poezii” de-ale mele, el spune că i-au plăcut. Unele erau și cu semne de punctuație. Zice: „Și nu mai pune tu virgula, că ăl de nu știe s-o citească, și-așa nu are habar ce se face cu ea. Lasă omul să-și pună semnele de punctuație acolo unde simte nevoia!”
Așadar, ori cu punctuație (corect!), ori fără. Eu, după cum vezi, mai strecor câte-un semn de întrebare. Am muuulte semne de-ntrebare:)
Mulțumesc încă o dată pentru sugestii (binevenite și de bun simț)!

..a citi un text fără virgule e ca și când ai cânta simfonia a noua, după urecche