Floarea Cărbune

A venit toamna, Frunzele se desprind de ram. Sunt un fluture, și zbor Ascuns printre culori. Ce frumoase sunt frunzele toamna!

Iubite, Eu știu că tu m-aștepți Și numeri pașii Ce mă aduc la tine. Iubirea Îmbobocește în inima ta Precum floarea de lotus. Bucuria revederii Înflorește Într-un năvalnic extaz, O dulce

Om drag, pereche cu-a mea stea, doar tu-mi cunoști secretul ce-mi alină inima. Cerul cu stele se vede la fel, și la tine,în zori prin ferestrele sufletului, albit de ninsori. Eu nu te pot

Acolo unde cărările sunt trasate Eu merg alăturea cu drumul. Pe oceanul vieții, pe bolta înstelată, nu sunt căi marcate. Cărările sunt ascunse de zborul păsărilor, de lumina stelelor, de

Apune soarele și, ca și altădat` În jurnalul propriu îmi notez: Vremea frumoasă s-a dus, Bucuriile vieții s-au scurs, În copaci, frunze ruginii, Pe cărare, covor sunător Izvor de cântec

Toamna a-mbrăcat un strai multicolor Din frunze, fructe și întârziate flori Și, ca o doamnă, mândra toamnă La urechi și-a prins măiastru Cercei din trifoi albastru Aduși de-o pasăre în zbor Din

Privirea mea, iscoditoare și curioasă Încearcă să-ți pătrundă gândurile, La fel cum cerul pătrunde marea Stârnind furtuni ce-i tulbură adâncurile. În preajma ta, sufletul meu se

Pictorul Deșteptat în zorii lumii, A dorit desăvârșirea, Astfel, el pictă femeia, Și pe pânză trase linii Adunând pe ea lumina Unor sâni rotunzi și grei. Din apusuri ce-ntârzie, Și din

Eram pe un câmp de maci, Și visam că părăsesc această lume... Ca un șoim spre cer mă avântam, Și dincolo de lună, voiam să zbor, Spre lumile celeste, și spre hotarul lor. Purtând cu el

Natura e o carte uriașă Pictată de Creator cu gândul, Și templu e, cu vii statui Ce-i reprezintă felurite chipuri... Tu ești al Domnului copil, Cu suflet pur, și inima fierminte, Privindu-te,

Pe valuri nemărginite de ocean, Plutesc ispititoare sirenele goale Și trupurile ude sclipesc în lună, Prin zbuciumatul, transparentul val. Tu, marinare, auzi prin vuiet de talazuri Cum

Mi-e inima potir de-argint Ce-adună-n el speranța vieții Când roua cade peste flori În faptul dimineții... Mi-e inima liră vrăjită Ce peste veacuri dă ecou Prin plâns și râs, trecute

E noapte albastră de vară, Cu cer senin și stele vii, Pe raza argintie-a lunii O perlă limpede coboară, În care râde-un strop de cer. E-a lumii lacrimă dintâi, Ce a-ndrăznit timid să vie În

Cireșii au înflorit grăbiți În Primăvara asta magică. Eu cerului trimis-am un mesaj Să cheme vântul călător, Dar a venit furtuna… Iar florile se scutur triste și supuse. În digul de la

Dimineața, în grădină, Înflorit-au dulci zambile, Lângă ele, viorele, Lăcrămioare, micșunele. Sunt daruri neprețuite De natură oferite, Fascinată le admir Și le mângâi din priviri. Nu pot

În zori, Fereastra sufletului meu s-a deschis; E fereastra prin care privesc Oceanul vieții - Valurile lui urcă și coboară, Se zbuciumă valurile... Sufletul meu, Neobosit albatros, își

De curând, m-am mutat la Valu lui Traian, într-o căsuță cochetă căreia, buna mea prietenă, poeta Georgeta Olteanu, i-a spus când a văzut-o prima dată, „Cetatea Soarelui”, întrucât este îmbrăcată în

Copile, Ești cea mai frumoasă făptură Pe care am văzut-o vreodată! Ochii tăi- stele strălucitoare, Zâmbetul tău-Lumina Lumii. Tu ești însăși viața Ce a rodit din Sămânța celestă, Ești Îngerul

O, mare, Mare albastră și misterioasă, Cu valuri sălbatice ce-nghit orizontul Glasul tău plin de ispite, Mă cheamă în depărtări. Râu al nemărginirii, Cine - ți dăruiește viață În inima

Pictorul și femeia Șoapte de vânt desenate pe cer, Cârduri de cocori în zborul solemn, Râul curcubeului cu șoapte de dor, Lunecă toate spre eternitate. Soarele, luna și stelele Sunt stropi de

Pe chipul meu, Timpul și-a săpat vaduri Prin care curg râurile vieții. Fluviile din arterele mele Îmi înfloresc mugurii gândului Ce se înalță spre Infinit. Simt că nu-mi mai aparțin Și mă las

Sybilla E-nmărmurită și albă pădurea, Înveșmântată în cristale sclipitoare, Prin inima ei, sanctuar de Lumină, Străbate Calea o frumoasă, suavă, Sybillă. Fecioara în taină se roagă La zeii ce

DOAR PENTRU CEI SENSIBILI… Poezia și Pictura sunt lucrări ale Spiritului… Poezia “vorbește” la figurat iar Pictura se exprimă în simboluri. Miraculosul e ceea ce nu se vede dar se simte.

Adevăratul artist poate fi recunoscut după impresia pe care o lasă în sufletul omului. Pictorul își îndeplinește menirea când tablourile sale pătrund până în straturile profunde ale inimii,